alesd - ultimele știri
Afişe lipite pe maşina unui poliţist: „Jos Mafia din Poliţia Română. Sus Mafia, dacă jos deranjează“
Viceliderul demisionar al Sindicatului Europol susţine că maşina i-a fost dată în consemn, deoarece este inscripţionată cu afişe pe care scrie „Jos Mafia din Poliţia Română“
Două persoane au fost rănite într-un incendiu produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 17/18 iunie, în Secţia de Pneumologie din Spitalul Orăşenesc Aleşd, din judeţul Bihor.
Fost cadru didactic la Universitatea Sapientia din Cluj-Napoca, Ferenc Bone a recunoscut că a omorât-o pe prietena sa, Beata Molnar, spun surse din apropierea anchetatorilor. Acesta le-ar fi declarat procurorilor că o iubea foarte mult pe Beata şi că...
Schelet uman descoperit în beciul unui bloc din Bihor, într-o boxă care nu fusese deschisă de 10 ani
Administratorul unui bloc din oraşul bihorean Aleşd a făcut o descoperire şocantă, miercuri după-amiaza, când a intrat în subsol clădirii şi a deschis o boxă care nu mai fusese descuiată de mai bine de 10 ani.
O fetiţă de 3 ani şi jumătate, din Aleşd, este disputată de două familii. Copila a fost adusă în ţară de naşii de botez, pe când fetiţa avea un an şi jumătate, cu acordul părinţilor care locuiau în Olanda. În prezent, părinţii doresc să îşi recuperez...
Primarul şi un poliţist dintr-un oraş din Bihor au fost victimele unor accidente rutiere produse la interval de 4 minute, ambii fiind izbiţi pe treceri de pietoni şi transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.
Accident grav pe drumul European 60, în localitatea bihoreană Lugaşul de Jos. 12 persoane sunt rănite, iar o persoană este în stop cardio respirator. Printre răniţi sunt şi trei minori.
Administratorul unei firme din Bihor, care a candidat din partea UDMR pentru un post în Consiliul Local Aleşd, este cercetat sub control judiciar, fiind acuzat că a prejudiciat statul cu aproape 750.000 de lei, înregistrând în contabilitate achiziţii...
Principalul suspect în cazul uciderii unei femei de 38 de ani din oraşul bihorean Aleşd a fost găsit spânzurat într-o pădure din apropierea localităţii....
O femeie din localitatea bihoreană Aleşd a fost omorâtă, în noaptea de joi spre vineri, după ce a fost înjunghiată de mai multe ori. Principalul suspect este chiar fostul soţ al femeii, recidivist, care a intrat cu forţa peste ea în locuinţă, după ce...
Torţa crosului internaţional "World Harmony Run" a ajuns în România prin vama Borş, fiind preluată de la vecinii mghiari de către fosta atletă bihoreană de talie internaţională Ella Kovacs....
Trupul neînsufleţit al unui bărbat a fost găsit ieri după amiază în apropierea unei gări din Bihor. Procurorii şi poliţiştii nu au putut identifica persoana, ba mai mult, susţin că aceasta a fost incendiată....
Din cauza ninsorii viscolite, joi a fost întreruptă circulația pe trei drumuri naționale din Bihor, în zonele Biharia, Aleșd și Uileacu de Criș. Situația a fost remediată, iar astăzi traficul este restricționat numai pe unul dintre cele trei, și anum...
Mai puţin de o sută de locuri de muncă sunt disponibile săptămâna aceasta pentru şomerii bihoreni. Cei mai dezavantajaţi sunt absolvenţii de studii superioare, pentru care sunt scoase la concurs numai opt locuri de muncă. Cele mai multe oferte sunt p...
Luna februarie vine cu veşti proaste pentru orădenii aflaţi în căutarea unui loc de muncă. Persoanele cu studii superioare au la dispoziţie numai cinci locuri de muncă, în timp ce absolvenţii de studii medii pot aplica pentru unul dintre cele 40 de j...
Patru pietoni au fost accidentaţi miercuri, pe şoselele bihorene, din cauză că şoferii nu le-au acordat prioritate de trecere. Două dintre victime au ajuns la spital, cu leziuni multiple. Primul eveniment a avut loc la Beiuş, unde un şofer grăbit a a...
Trei bihoreni au fost prinşi în flagrant cu mii de litri de alcool etilic ilegal, pe care îl distribuiau, fără să plătească taxe, unor persoane, baruri şi rstaurante din întregul judeţ. Aceştia au fost reţinuţi şi li s-a interzis să părăsească locali...
Un tânăr din Aleșd a rămas fără permis pentru 90 de zile, după ce a fost surprins de radar în timp ce conducea un autoturism cu 186 de kilometric pe oră. Tânărul a fost suprins între localitățile Oșorhei și Săcădat....
Doi mopedişti au ajuns la spital în weekend, după ce au fost accidentaţi, din cauza neatenţiei. Unul dintre accidente a avut loc în Oradea, iar celălalt în localitatea bihoreană Aleşd....
Un bărbat de 36 de ani a murit în această dimineaţă, la ieşirea din oraşul Aleşd. Bărbatul era beat şi se plimba pe carosabil. A fost acroşat de o maşină condusă regulamentar....
Un bărbat în vârstă de 49 de ani a fost rănit grav astăzi, în urma unui accident rutier petrecut la ieșirea din Aleșd. Victima este din Gepiu și a fost transportată la Spitalul Județean Oradea pentru investigații....
Cumperi cinci cărţi din Colecţia „Jules Verne“ şi vezi oraşul de sus! „Adevărul” şi „Orange” provoacă orădenii în această săptămână la o experienţă inedită deasupra oraşului, în nacela balonului....
Țigările au fost descoperite în autoturismul unui orădean. Bărbatul în vârstă de 40 ani nu avea asupra sa documente care să ateste proveniența mărfii evaluată la 45.000 lei....