Problemele trebuie tratate cu înţelepciune, dar cu fermitate

0
0

Se spune că în ciuda unor aranjamente diplomatice ( ex.reuniuni guvernamentale comune) relaţiile româno-maghiare au atins un punct de încordare paroxistică, exemplificate prin declaraţii şi luări de atitudine a diverşi reprezentanţi oficiali sau neoficiali ai Ungariei, inclusiv pe teritoriul ţării noastre sau ai unor reprezentanţi ai maghiarilor din România, relative la situaţia minorităţii maghiare.

Ultimul exemplu exploziv ar fi declaraţiile liderului partidului extremist Jobbik sau cele ale lui Laszlo Tokes. Se mai spune că anume atitudini ar fi explicabile şi prin prizma luptei politico-electorale din ambele ţări.

O fi. Opinez însă că de fapt totul se axează pe istoricul contencios româno-maghiar pe tema Ardealului şi că, în substrat, totul gravitează în jurul ideii iredentiste pe fondul nemulţumirii aranjamentului de la Trianon. Contenciosul datează nu numai de atunci încoace. Românii ardeleni au în spate o întreagă istorie a luptei pentru drepturi naţionale, inclusiv independenţa şi reunirea cu fraţii descendenţi dintr-o Dacie comună. Totul s-a petrecut şi se sprijină pe un fenomen unic în istorie: se socoate că dominarea statală maghiară şi apoi austro-ungară de aproape o mie de ani ar fi uzucapat irevocabil, politic şi teritorial, dreptul Ungariei asupra Ardealului.

Numai prin prizma unei astfel de judecăţi pot fi explicate nu numai nemulţumirile faţă de soluţia Trianon, dar şi perseverenţa, obstinaţia cu care maghiarii dinlăuntru ca şi deopotrivă cei dinafară, luptă, pe faţă dar mai cu seamă insidios, pentru revenirea la statu-quo ante. Numai astfel se poate explica publicarea repetată a unor hărţi în care Ardealul face parte din Ungaria. Numai astfel se explică stăruinţa cu care tineretul maghiar – apăsat cel de la noi – este îndoctrinat pe direcţia anti-Trianon. În fine, numai astfel se explică şirul întreg de manifestări şi declaraţii ce converg în aceeaşi direcţie. Se încearcă insinuant escamotarea lor sub mantia nesocotirii drepturilor minoritare.

Românii şi România n-au tratat cum se cuvine problema. Este bine că s-au recunoscut şi se recunosc drepturile minoritare chiar exemplificativ la nivel european. Dar nu s-a sesizat intenţia reală, nu s-au combătut şi nu s-au luat măsuri de stopare a unor atitudini şi fenomene care, sub falsul veşmânt al drepturilor minoritare, ţintesc Trianonul, respectiv pun în cauză unitatea, suveranitatea şi independenţa statului român.. La rândul lor, maghiarii ne-au exploatat cu dibăcie slăbiciunile. Şantajul politic la guvernare este un bun exemplu. Iată unul şi mai percutant: pe zona lor majoritară, maghiarii şi-au adjudecat guvernarea politică şi, esenţial, economică, încât faptic deţin puterea şi comenzile aproape scăpate de sub controlul statului.

În context, dar oarecum pe neaşteptate, preşedintele Băsescu iese la rampă cu declaraţii extrem de dure formulate tocmai într-un conclav maghiar. O atitudine de natură a tensiona deosebit de grav relaţiile dintre cele două ţări şi a semnala o stare de conflict şi instabilitate în sânul Uniunii Europene. Unii le aprobă, alţii le critică.

Dacă o raportăm exclusiv la declaraţiile incitante ale celor doi naţionalişti pomeniţi mai la-nceput, intervenţia preşedintelui poate fi socotită  excesivă şi inoportună. Un preşedinte de ţară nu se coboară la acest nivel, nu pune în cauză relaţiile dintre state pe temeiul declaraţiilor iresponsabile ale unor extremişti.

S-ar putea însă ca preşedintele să deţină informaţii calificate din care să rezulte că scenariul general pe care l-am schiţat mai sus se constituie într-o strategie pusă la punct şi urmată de statul maghiar, socotindu-se că noile raporturi intraeuropene ar putea-o permite şi facilita. Pentru o astfel de interpretare pledează multe alte declaraţii oficiale ale guvernanţilor maghiari precum şl încurajările persuasive adresate stimulativ minoritarilor maghiari. Cum a lăsat preşedintele să se înţeleagă, strategia ar cuprinde şi alte regiuni dominate odinioară de Ungaria Mare. În atare situaţie lucrurile iau o altă înfăţişare, probabil extrem de periculoasă, care ar legitima şi impune cu necesitate o intervenţie autorizată.

Fie şi în acest din urmă caz, procedeul urmat de preşedintele Băsescu este inadecvat. Astfel de probleme nu se enunţă şi încă cu o tentă de ameninţătoare atenţionare, de la tribuna unei reuniuni naţionaliste ( cum par a fi toate „şcolile” maghiare de la noi) ci se tratează pe căile obişnuite politico-diplomatice şi se aduc la cunoştinţa opiniei publice. Mai mult decât până acum, autorităţile române în frunte cu preşedintele trebuie să se implice activ şi rezolutoriu, pe căile admise de dreptul intern şi internaţional, în contracararea oricăror tentative de subminare a valorilor fundamerntale ale statului român.

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite