Recentul "conflict" din presă între IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului şi Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, mi se pare un conflict construit artificial. Ca şi altă dată, cineva încearcă polarizarea opiniei publice spre o anumită direcţie, construind eventuale "conflicte" menite să lămurească propagandistic.
Cică ar fi linguriţa penală. E penibilă ideea. Pentru că: 0. Linguriţa de unică folosinţă nu are garanţia sterilizării. E luată din magazin, de pe raft, purtată prin geantă, sacoşă, etc, apoi se pune mâna pe ea. Trece printr-un aparat de sterilizare până la potir?
Începerea anului şcolar l-a reactivat pe militantul secularist Moise Emil. Cel care, în numele libertăţii, se luptă cu religia, divinitatea, bisericile etc. Dreptul dumnealui. Doar că, în anti-cruciada asta n-au ce căuta minciunile şi ameninţările.
Vizita Papei Francisc în România este un crâmpei dintr-o amplă acţiune europeană a Vaticanului de soft-power. Este suficient să te uiţi în mesajele Papei, începând cu anul 2014 şi, mai ales, pe unde le-a difuzat. Dar, desigur, trebuie să ştii şi ce înseamnă „soft-power“.
Mulţi ortodocşi de mucava am văzut zilele astea. S-a frământat internetul, frate, că vai, ce să vezi, IPS Teodosie a sfinţit crucea de pe turlă chiar acolo, „cocoţat“ pe turlă. Acum, nu că-l apăr eu, că n-are dânsul nevoie de apărarea mea (deşi aş avea calificarea necesară), dar e cazul să apărăm teologia în faţa credulilor cu aspect de teologi.