Articole scrise de Grosan Ioan
Pagina 2
fără imagine Dintre toate manifestările de protest anunţate de sindicate pentru săptămâna viitoare, cea mai importantă – dacă va fi cu adevărat generală – mi se pare greva cadrelor didactice....
Opinii 28 mai 2010
fără imagine Wadowice (Polonia), Carfin (Scoţia), Ploermel (Franţa) – iată numai trei locuri (de care am aflat eu) unde au fost înălţate monumente în memoria celui care a fost Papa Ioan Paul al II-lea....
Opinii 21 mai 2010
fără imagine Un bun amic ale cărui previziuni politice din 1990 încoace s-au adeverit în proporţie de 80% (inclusiv alegerea „pă muchie“ a preşedintelui Traian Băsescu) mi-a spus deunăzi, sumbru, după anunţarea reducerii salariilor bugetare şi a pensiilor: „Să ve...
Opinii 14 mai 2010
fără imagine Din când în când primesc pe mail de la persoane binevoitoare, mari iubitoare de animale, tot soiul de imagini tandru-năstruşnice, menite să ne şocheze pozitiv amorţita noastră sensibilitate....
Opinii 07 mai 2010
fără imagine Un bun amic al meu, artist plastic (nu spui cine: persoană însemnată!), mi-a relatat următoarea întâmplare: împreună cu un prieten, fugise din România pe la începutul anilor ’80. Unde?...
Opinii 30 apr. 2010