Articole scrise de Andrei Pleșu

Pe măsură ce îmbătrînesc, mi se pare că cea mai nobilă, mai subtilă, mai misterioasă justificare a condiţiei umane este simţul pentru gratuitate. Spre deosebire de celelalte fiinţe vii, ne putem dedica toate rezervele de timp, toate înzestrările, via...

● Nu există Rai fără Iad. Vizavi de casa în care locuiesc s-a deschis, de ceva timp, un fel de magazin („Florens“), care pare florărie, dar e mult mai mult decît atît: propune clienţilor nu doar „aranjamente florale“, ci şi organizări de evenimente „...

Aflu că săptămîna trecută a murit Andor Horváth. Am ţinut mult la el şi contam pe un dialog mai îndelungat cu inteligenţa, cultura şi umorul lui. Mă bucur că măcar ne-am reîntîlnit la începutul anului trecut, în jurul unei cărţi pe care tocmai o publ...

În preajma sărbătorii pascale, îmi amintesc, uneori, de cîteva „înţelepciuni“ pe care le datorez Părintelui Andrei Scrima. E un mod de a rămîne în dialog cu dînsul şi de a retrăi regretul că n-am apucat să-l întreb tot ceea ce aveam de întrebat. Acum...

Sînt pline ziarele şi emisiunile de televiziune de „ştiri-bombă“, „răsturnări de situaţie“ revelatoare, „dezvăluiri“ radicale, „analize“ subtile, scenarii, mărturisiri „cutremurătoare“ etc. S-ar zice că „transparenţa“ a atins cote unice: sîntem orbiţ...

În 1937, în revista Vremea, Constantin Noica a publicat un articol despre gazetăria epocii, reluat, ulterior, în Eseuri de Duminică. Articolul dovedeşte că presa noastră era, încă de atunci, „eternă şi fascinantă“.

Aud că dl Cristian Preda, europarlamentar român, urmează să fie certat de membrii Consiliului de Onoare al Ordinului „Steaua României“ (Gabriela Firea, Ecaterina Andronescu, Mircea Geoană etc.) pentru „defăimarea ţării“....

În general, mai ales pentru cei din generaţia mea, înclinaţia de a identifica inerţiile „comuniste“ ale partidului de guvernămînt e spontană şi explicabilă. Pare evident că PSD e o prelungire post-ceauşistă, neo-populistă, totalitar-triumfalistă a PC...

3 februarie 2018. O stafie bîntuie pe sub fruntea dlui Călin Popescu Tăriceanu: comunismul! E referinţa care îi vine prompt pe buze cînd vrea să „înfiereze“ pe cineva. Preşedintele ţării, dl Iohannis, e, de pildă, pentru şeful Senatului nostru, „comu...

Reiau, mai jos, un articol mai vechi, în care reuşeam, încă, să păstrez un oarecare calm analitic. Între timp, mi l-am cam pierdut. De curînd, mi-am permis o ohtătură publică, poate cam abruptă: „M-am săturat de derbedei şi de ţoape!“ Ar fi trebuit s...

N-o cunosc personal pe doamna Laura Codruţa Kövesi. Nu am nici competenţa ultimă să mă pronunţ pe fondul problemelor tehnice legate de DNA şi dezbătute amplu şi pătimaş în presa de toate culorile. Mi se pare, totuşi, evident că tabăra anti-DNA e alim...

De fapt, nici mirarea nu mai e ce-a fost! Pînă la urmă oboseşti să te tot miri, de vreme ce, la fiecare pas, eşti asaltat de fapte şi vorbe brambura. Mirarea a devenit, cu alte cuvinte, experienţa curentă a fiecărei zile, „normalitatea“ ei....

Orice s-ar zice, lucrurile nu merg prea bine în ţara noastră. O spun reprezentanţi ai mai tuturor taberelor politice, o spun gazetarii, o spun protestele din stradă, o simt largi categorii de cetăţeni. Unanimitatea opiniei se fisurează doar atunci cî...

Acum cinci ani, dl Neagu Djuvara mi-a făcut onoarea, surpriza şi plăcerea de a-mi trimite o epistolă-comentariu privind un capitol din cartea mea despre Parabolele lui Iisus. Am publicat-o, cu permisiunea autorului, în Dilema veche, nu pentru că vorb...

Povestea vieţii lui Neagu Djuvara are verva sălbatică a unui peisaj luxuriant. Nu e suficient să spui că a trecut prin multe. A trecut prin tot.

De mult n-am mai avut senzaţia pe care o am acum. Totul mi se pare blocat pe termen indefinit. Nu văd nici o ieşire la îndemînă, nu pot aproxima ce fel de strategie ne-ar putea salva şi nici cine ar putea-o iniţia şi susţine în mod eficient, pînă la ...

În România se vorbeşte mult. Sîntem un popor epic, liric, dramatic, gata oricînd să practice confesiunea, lamentaţia, memorialistica şi bancul. Conversaţia e aproape un viciu, pasiunea istorisirii are o lungă tradiţie. Strada e zgomotoasă, cîrciuma s...

Mai toată lumea ştie ce ne lipseşte, ce nu merge cum ar trebui, ce-ar fi de sperat ca să ne reaşezăm măcar în condiţia normalităţii, dacă nu în aceea a funcţionalităţii optime. Stăm prost cu spitalele, cu şcolile, cu autostrăzile, cu prestaţia politi...

Un articol vechi (din 2004), pe care l-am regăsit cu o crescîndă melancolie... Îl scot, deci, de la naftalină, fac mici readaptări şi îl dedic, la sfîrşit de an, cititorilor obosiţi (ca şi mine): cu cele mai bune urări, fără mari iluzii, dar şi cu sp...

De fiecare dată cînd se apropie Crăciunul, mi se pare că nu reflectăm destul asupra unui episod care, din punctul meu de vedere, are o aură simbolică aparte. E vorba de episodul „regilor magi“, al celor „trei Crai de la Răsărit“, pe care o stea îi co...

Am ajuns într-o situaţie în care e pretenţios, utopic, deplasat să mai vorbim de partide politice, ideologii, convingeri, strategii electorale, instituţii, legi, democraţie, Europa etc. Lucrurile au coborît la un nivel amuţitor: te cruceşti, rămîi ta...

Să „faci pe deşteptul“ nu e în regulă: eşti ori arogant, ori prost. „Să faci pe prostul“ e mai complex: poate fi o strategie de camuflaj, un mod de a ieşi basma curată dintr-o capcană. Te prefaci că nu-nţelegi, că nu te-ai prins, că ai fost păcălit, ...

Presa românească se străduieşte să fie, zi de zi, breaking. Breaking rău! Cît se poate de breaking! Oricît ne-am strădui să mizăm pe sensuri „figurate“, pe „metaforă“, pe marketing-ul inerent mediului jurnalistic, trebuie, totuşi, să admitem că terme...

Într-o lume în care se citeşte tot mai puţin, sînt recunoscător personajelor, tot mai rare, care se străduiesc să dea de citit. Evident, cu cîteva nuanţe. Uneori, de pildă, mi se pare excesivă o anumită grafomanie egolatră, practicată năvalnic de o m...

Eram de puţin timp ministru de Externe, cînd, într-o vizită „de lucru“ în Statele Unite, am avut plăcerea să-l întîlnesc pe fostul ministru de Externe al lui Ronald Reagan, dl George Shultz, retras din viaţa publică după o consistentă carieră de prof...

E timpul să încep să povestesc. Pînă nu uit... Am întîlnit tot soiul de oameni, am trăit tot soiul de întîmplări, am auzit tot soiul de poveşti. Poate că vor avea un oarecare rost documentar, dacă le pun pe hîrtie.

Exasperat de „stabilitatea“ nefastă a relelor naţionale, îmi permit să reiau, cu oarecari modificări, un articol scris acum zece ani. Se va vedea că n-am evoluat aproape deloc. Şi că absenteismul electoral nu se explică doar printr-un civism somnolen...

Igienic ar fi să uit – să uităm – că inşi ca Liviu Dragnea sau Tăriceanu, sau alţii, ejusdem farinae, există. Pentru că sînt fie enervanţi, fie plicticoşi, fie necinstiţi, fie nătîngi. Dar sînt (încă) puternici. Prezenţi. Insolenţi. Încîntaţi de ei î...

E o întrebare la modă: cum să fie, cîte să fie, să fie sau să nu fie? Manual unic? Seamănă a totalitarism. Să existe şi auxiliare! Dar cîte? Cineva e de părere că „manualul cel mai bun e manualul potrivit unei anumite clase de elevi“. Dar atunci, la ...

Septembrie 2005, la moartea lui Alexandru Paleologu. Domnului Alexandru Paleologu i-au reuşit în viaţă chiar şi lucrurile care, pentru alţii, se numără la eşecuri şi catastrofe. Avea talentul de a preschimba derizoriul şi indigenţa în înţelepciune af...

Despre patriotism s-au scris şi se pot scrie încă multe pagini. Sensul cuvîntului pare să fie, pentru tot omul, mai mult sau mai puţin subînţeles: iubire de ţară, ataşament pentru trecutul ei, pentru cultura ei, pentru suveranitatea ei. Cine ar îndră...

Expresia „a muri de rîs“ se regăseşte în mai toate limbile pămîntului. Sensurile ei acoperă un spectru larg de nuanţe. Uneori e vorba de un simplu superlativ al rîsului: rîsul suprem, năvalnic, de nestăvilit, spasmodic. Dar se poate „muri de rîs“ la ...

Pe vremuri, Nae Girimea era frizer. Acum e şef de partid şi mare mahăr… Prestigiul omului (şi justificarea lui cosmică, de vreme ce este zenitul, centrul lumii create) se bizuie pe trei virtuţi incomparabile: