VIDEO Atlantida egipteană, reconstruită cu ajutorul imaginilor 3D
0Heracleion, oraşul egiptean care s-a scufundat în urmă cu 1.200 de ani în Marea Mediterană, comparat deseori cu Atlantida, a fost „reconstruit“ cu ajutorul unor hărţi tridimensionale, potrivit DailyMail.
Heracleion este locul în care Cleopatrat a fost instaurată în tron şi unul dintre cele mai importante centre de comerţ din zona mediteraneană înainte să dispară. În momentul de faţă, pe locul fostului oraş se află Portul Aboukir.
Heracleion a fost descoperit în 2001 şi, după mai bine de un deceniu de săpături, cercetătorii au reuşit să creeze o hartă tridimensională care înfăţişează oraşul înainte de scufundare.
Timp de secole, s-a crezut că Heracleion era o simplă legendă, la fel ca şi Atlantida. Totuşi, cu 12 ani în urmă, arheologul Franck Goddio explora coasta egipteană în căutare de nave de franceze de luptă, când a dat peste comorile oraşului dispărut.
Apoi, scafadrii au descoperit dovezile unei bogăţii imense care au ajutat la formarea unei imagini despre cum era viaţa în această aşezare.
Arheologii au descoperit rămăşiţele a peste 64 de nave, cel mai mare număr de corăbii antice descoperit vreodată într-un singur loc. Echipa a mai dezgropat 700 de ancore şi monede din aur dar şi greutăţi din bronz şi piatră, folosite în trocuri şi pentru calcularea taxelor.
„Situl este extrem de bine conservat. Ne-am dat seama de o mulţime de lucruri. De exemplu ştim cât de dezvoltat era comerţul în acel loc şi ne-am dat seama de importanţa economiei maritime din acea perioadă. Veneau transporturi din Grecia şi de la fencieni“, a declarat Damian Robinson, directorul Centrului pentru Arheologie Maritimă din cadrul Universităţii din Oxford.
Arheologii au mai descoperit şi ruinele templului Amun-Gereb, locul în care Cleopatra a primit puterea de stăpâni Egiptul. Acesta era situat chiar în centrul oraşului şi o reţea de canale veneţiene parcurgeau teritoriul aşezării. Au fost găsite şi statuete înalte de cinci metri precum şi alte monumente de dimensiuni mai mici.
Echipa a mai descoperit şi blocuri de piatră cu inscripţii egiptene şi greceşti precum şi zeci de sarcofaguri în care se crede că se află animale mumificate, oferite pe post de sacrificiu zeului Amun-Gereb.
Cercetătorii nu au reuşit, deocamdată, să afle motivul pentru care oraşul s-a scufundat însă ei cred că sedimentele instabile pe care a fost construit Heraclion s-au prăbuşit.
„Sunem încă la începutul cercetărilor. Probabil vom lucra încă 200 de ani de aici în colo“, a declarat Franck Goddio.
Haideţi să discutăm! Ne puteţi vizita şi pe pagina de Facebook Tech Adevărul.