Polul Nord, dezgheţat. Temperatura va urca peste nivelul de zero grade, în mijlocul iernii arctice

Polul Nord, dezgheţat. Temperatura va urca peste nivelul de zero grade, în mijlocul iernii arctice

Polul Nord se va dezgheţa după peste trei luni de iarnă şi întuneric FOTO phys.org

Deşi Soarele nu a mai luminat Polul Nord de la mijlocul lunii septembrie, zona va atinge, miercuri, o temperatură a aerului de până la două grade Celsius, în mijlocul iernii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Va pentru prima oară în istoria înregistrărilor meteorologice când Polul Nord are o temperatură de peste zero grade Celsius iarna.
 
Explicaţia pentru acest fenomen este una complexă. 
 
Miercuri, sistemul de furtuni care a dat peste cap Statele Unite ale Americii se va îndrepta spre nord şi va avea centrul deasupra Islandei. Acesta va aduce cu el vânturi puternice şi o presiune scăzută, tipică uraganelor.
 
Această presiune scăzută va aspira aer de la latitudinile medii ale planetei şi îl va trimite în regiunea arctică. Aşadar, miercuri, Polul Nord este aşteptat să ajungă la o temperatură a aerului de două grade Celsius, cu circa 30 de grade mai ridicată decât cea obişnuită pentru această perioadă, care este de aproximativ -28 de grade Celsius.
 
Potrivit Slate, Polul Nord va fi, miercuri, mai cald decât vestul Texaxului, sudul Californiei sau chiar decât părţi din Sahara.
 
Evenimentul confirmă scenariile negative ale celor care susţin lupta cu încălzirea globală. Potrivit acestor scenarii, Oceanul Arctic s-ar putea topi complet, în câteva zeci de ani, dacă tendinţa de încălzire a climei nu este stopată.
citeste totul despre: