Casa printată 3D poate schimba radical oraşele. Olanda pune prima „cărămidă“ şi este abia începutul în acest domeniu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Domeniul imprimării 3D este fascinant şi fascinează mulţi ingineri, vizionari sau arhitecţi şi bucătari. Mai nou, au pornit lucrările la prima casă construită cu o imprimantă 3D şi a fost realizat un transplant de craniu, componenta nouă fiind creată cu imprimare 3D. Şi domeniul abia începe să se dezvolte.

„Industria construcţiilor este una dintre cele mai poluante şi ineficiente din lume. Cu imprimarea 3D, deşeurile nu mai există, costurile de transport sunt reduse şi totul poate fi topit şi reciclat. Asta ar putea revoluţiona modul în care ne clădim oraşele“, a afirmat Hedwig Heinsman de la firma de arhitectură DUS, potrivit „The Guardian“. În urmă cu trei săptămâni au început lucrările la prima casă realizată prin imprimare 3D. În trei săptămâni, arhitecţii au reuşit sa ridice un colţ înalt de 3 metri, dintr-o singură piesă şi cântărind 180 de kilograme.

Este primul pas dintr-un proiect care se va întinde pe următorii trei ani. Vor fi ridicate diverse segmente separat, apoi vor fi îmbinate precum piesele LEGO într-un complex de 13 camere. Iar toate acestea vor fi create cu KamerMaker (sau „Constructorul de camere“), o versiune mai mare a unei imprimante 3D creată de compania Ultimaker din Olanda. Heinsman susţine că proiectul este în curs de perfecţionare, mai sunt lucruri de îndreptat.

Materialul folosit în prezent este un amestec de bio-plastic, folosind în general drept adeziv industrial şi compus din 75% ulei de plante întârit cu microfibre. Au fost derulate teste cu plastic translucent şi cu un amestec de fibre de lemn care poate fi tăiat şi şlefuit. „Vom continua testele pe parcursul viitorilor trei ani, pe măsură ce tehnologia evoluează. Cu o a doua duză am putea printa mai multe straturi simultan, combinând structura şi izolaţia dintr-o dată“, a spus Heinsman.

Cât au ridicat olandezii în trei săptămâni

3D Print Canal House - Element 002 from 3D Print Canal House on Vimeo.

Până acum, peste 2.000 de oameni au vizitat „şantierul“ viitorului. Chiar şi Barack Obama, preşedintele Statelor Unite ale Americii, a fost vizitator. El a ajuns în Olanda cu ocazia summitului pe tema energiei nucleare. „Acesta este abia începutul care se poate ramifica într-un număr nesfârşit de posibilităţi, de la soluţii de construcţie în zone afectate de dezastre la camere de lux pentru hoteluri create după anumite preferinţe“, a mai afirmat Heinsman.

Printare direct în beton? Cercetătorii de la Universitatea din California lucrează la imprimanta care, în loc de plastic, să utilizeze ciment şi să creeze direct ziduri din beton. Mai jos este un exemplu de proiect.

image

Imprimarea 3D nu se va opri însă la case. Spre exemplu, după cum informează „Ştiinţă&Tehnică“, discutăm deja de primul transplant de craniu artificial. Femeia care a fost operată suferea de o boală extrem de rară a oaselor. După doar trei luni, simptomele bolii au dispărut, iar femeie s-a putut întoarce la serviciu. Boala ei făcea ca oasele craniene să se îngroaşe, provocându-i acesteia dureri severe şi chiar afectându-i vederea. Intervenţia chirugicală a fost efectuată la Centrul Medical Universitar din Utrecht, în Olanda, aceasta fiind considerată un succes. Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul „Ştiinţă&Tehnică“.

La ce vor să ajungă arhitecţii de la DUS

3D Print Canal House from 3D Print Canal House on Vimeo.

Pe viitorul, discutăm de imprimarea mâncării, a hainelor, a jucăriilor sexuale şi, de ce nu? a componentelor pentru navetele spaţiale. De asemenea, printarea 3D a armelor a fost unul dintre subiectele fierbinţi în 2013, iar pionierii nu se vor opri doar la câteva experimente. Cât despre mâncare, imprimanta Foodini este realitate şi poate realiza pizza, paste, torturi, cu ajutorul unor duze speciale care toarnă conţinutul în straturi, sub diverse forme: litere, dinozauri, navete spaţiale etc. Gadgetul va ajunge pe piaţă la jumătatea anului 2014 şi va costa 835 de lire (aproximativ 4.500 de lei). Capsulele cu ingrediente vor fi vândute separat de imprimantă.

Lynette Kucsma, cofondatoare companiei care produce Foodini, a spus că produsul este direcţionat către familii şi restaurante. „Magazinele de mâncare ar trebui şi ele să fie interesate. Ar putea să-şi printeze mâncare pe care să o vândă sau ar putea vinde direct capsule umplute cu ingrediente pe care consumatorii să le utilizeze acasă“, a declarat ea. Totuşi, un purtător de cuvânt al companiei a recunoscut că Foodini are anumite limitări. „Foodini nu automatizează tot procesul de gătire şi nici nu găteşte mâncarea. Dacă e nevoie, poate ţine mâncarea caldă fiindcă are un element care încălzeşte. Să îţi faci singur mâncarea şi să ştii toate ingredientele este, evident, mai bine“.

Află mai multe:

VIDEO Universul printării 3D: realizarea primei case debutează în 2013, iar şeful Autodesk crede că se va printa şi ADN

Foodini, imprimanta 3D care face gătitul mai distractiv

Premieră pentru printarea 3D: prima imprimantă care creează obiecte din fibră de carbon este gata pentru 2014

VIDEO Totul despre imprimantele 3D, la Adevărul Live: NASA a „învăţat“ un rover să printeze cărămizi din praf

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite