Toamna anunţurilor Facebook: piaţa pentru second hand şi Messenger Lite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Facebook Marketplace e un concurent pentru site-uri de anunţuri.
Facebook Marketplace e un concurent pentru site-uri de anunţuri.

Facebook a anunţat două noi produse: o alternativă la site-urile cu anunţuri şi o versiune lite pentru Messenger.

Facebook e cea mai populară reţea socială, cu foarte mulţi utilizatori accesând-o de pe telefon, prin aplicaţie. În acest context, compania vine cu Marketplace, un produs web care să te ţină departe de încă un site pe care ai mai intra din când în când. În această „piaţă“ virtuală vor fi produse şi cumpărate de utilizatori, ca pe unul dintre site-urile celebre ca eBay sau OLX.

Când intri pe Marketplace, vei vedea poze ale unor lucruri disponibile la vânzare în apropiere. „Pentru a găsi ceva anume, cauţi prin funcţia Search şi sortezi rezultatele în funcţie de locaţie, categorie şi preţ. De asemenea, poţi vedea ce este disponibil în anumite categorii, precum electronice sau îmbrăcăminte“, informează Facebook.

Marketplace va fi doar pe dispozitive mobile şi va înlocui pictograma pentru Messenger. Totuşi, este doar în patru ţări: Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Australia şi Noua Zeelandă. În câteva luni, poate în 2017, ţi-ai putea muta anunţurile de pe OLX sau Okazii aici, dar vezi că numele real te va ajuta mai mult în vânzare decât pseudonimul de pe primele amintite. 

fb noutati

Şi această platformă nu e singura anunţată. Mai e şi Messenger Lite, o aplicaţie de 10MB pentru conexiuni la internet lente şi pentru ţările unde telefoanele scumpe nu sunt prea populare. Desigur, e doar pentru Android şi e puţin probabil să vină pe iPhone. Şi Facebook Lite e doar pentru Android, deşi a fost lansată în urmă cu peste un an. 

Prin Messenger Lite poţi trimite mesaje text, link-uri şi imagini. Poţi primi stickere, dar nu le poţi descărca sau da mai departe. În primă fază, aplicaţia e în Kenya, Tunisia, Malaezia, Sri Lanka şi Venezuela.

Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite