Facebook anunţă că au crescut cererile de predare de date din partea guvernelor, la nivel mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
facebook

Facebook a prezentat, printr-o postare pe blogul companiei, raportul bianual privind cererile de oferire de informaţii şi cenzurare a conţinutului pe care le primeşte din partea guvernelor, arătând că ambele au crescut în prima jumătate a anului 2015.

Astfel, cererile din partea autorităţilor de cenzurare a conţinutului publicat de utilizatori, pe motivul încălcării legilor locale, s-a dublat faţă de 2014, ajungând la peste 20,000 în primele şase luni ale anului. 

De asemenea, cererile guvernamentale de predare ale datelor personale pentru utilizatori ai reţelelor de socializare a crescut cu 18% faţă de anul trecut, fiind înregistrate peste 40.000 de cereri faţă de anul trecut. Peste 6-% dintre acestea au fost formulate de către agenţii din Statele Unite.

Conform raportului, autorităţile din România au formulat 25 de cereri către Facebook pentru oferirea datelor despre 70 de conturi în perioada ianuarie-iunie 2015, dintre care în 28% din cereri au fost oferite cel puţin date parţiale. De asemenea, două postări au fost restricţionate la cererea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, deoarece promovau pariurile ilegale.

Facebook susţine că publicarea raportului are drept scop creşterea transparenţei în ceea ce priveşte supravegherea guvernamentală a cetăţenilor. Compania a precizat şi că nu a oferit alte modalităţi de acces direct al autorităţilor la datele utilizatorilor şi că cercetează temeiul legal al fiecărei cereri în parte.

Tehnologie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite