OnePlus 7T, anunţat oficial: ecran de 90Hz şi Android 10 din fabrică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO via OnePlus
FOTO via OnePlus

Într-un eveniment care a avut loc joi şi a fost transmis şi pe YouTube, producătorul chinez a anunţat cel de-al treilea telefon al său din acest an (sau al patrulea, dacă luăm în considerare şi versiunea 5G a lui OnePlus 7 Pro).

OnePlus 7T vine cu un display de 6,55 inci, cu aceeaşi rată de refresh de 90Hz care a cucerit utilizatorii lui OnePlus 7 Pro, şi un senzor de amprentă optic poziţionat sub display-ul telefonului.

Pe spate, avem o ridicătură în formă de cerc, în care se află camerele. Ansamblul acestora este poziţionat pe orizontală de această dată, spre deosebire de OnePlus 7 şi 7 Pro, şi este format dintr-o cameră principală de 48MP, un senzor ultrawide de 16MP şi un senzor 2x, de tip tele, care are 12MP.

Pe partea frontală, OnePlus a renunţat la camera de selfie motorizată, care se ridică din ecran, şi a ales să realizeaze un cutout clasic, în formă de picătură, în care să introducă o cameră de 16MP.

OnePlus 7T va beneficia de cel mai nou procesor de la Qualcomm, Snapdragon 855+, şi este primul telefon care vine cu Android 10 instalat din fabrică. Chinezii au făcut progrese şi la capitolul încărcare, acolo unde o nouă tehnologie Warp Charge 30T promite că telefonul va putea fi încărcat complet într-o oră, şi va putea face saltul de la 0 la 70 de procente în doar 30 de minute.

Lipsesc aceleaşi lucruri ca pe OnePlus 7 şi 7 Pro, încărcarea wireless inversă şi un IP rating, care să confirme rezistenţa la apă a telefonului. Nu este o surpriză însă, ţinând cont că telefonul va costa 599 de dolari  în cea mai slabă versiune a sa, cu 128GB de stocare şi 8GB de memorie RAM.

OnePlus 7T este disponibil în două versiuni de culoare, frosted silver şi glacier blue, şi va putea fi comandat de pe site-ul oficial al companiei începând cu 18 octombrie.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite