Aplicaţia la Control - Hop Messenger aduce prima schimbare radicală căsuţei de mail

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hop Messenger e disponibil în Play Store
Hop Messenger e disponibil în Play Store

Trimitem mail-uri de 43 de ani, într-o formă sau alta şi chiar dacă am trecut de pe desktop pe telefoane mobile, această tehnologie nu s-a schimbat de fapt niciodată. Hop Messenger arată cum ar trebui să fie e-mail-ul.

Una dintre marile probleme ale e-mail-ului este că pare dezorganizat, mesajele sunt afişate cronologic, indiferent dacă vin de la aceeaşi persoană şi găsim greu conţinutul de care avem nevoie. De asemenea, predispune la conversaţii foarte lungi şi neproductive, în comparaţie cu chat-ul.

Pe de cealaltă parte, nu considerăm chatul ca o posibilitate de înlocuire a mesajelor din mail, pentru că misivele instantanee predispun şi ele la conversaţii lungi, care nu sunt aplicate şi care divaghează uşor.

Hop Messenger poate fi o soluţie

Diferiţi clienţi de mail au fost construiţi până acum, dar Hop Messenger a fost cel mai pe placul meu. Aplicaţia e disponibilă doar pentru Android şi organizează căsuţa de mail ca un chat.

Hop Messenger e gratuit şi poate fi descărcat de la acest link.

Hop Messenger

Caracteristici importante ale Hop Messenger

1. Căsuţa de mail nu mai este organizată cronologic, ci în funcţie de expeditori şi destinatari. Toate mesajele de la un contact sunt aranjate în cadrul unui singur chat (thread).

2. Preview-ul mail-ului este mult mai grafic, deoarece preia imaginile ataşate.

3. Reply-ul se face rapid, din partea de jos a ecranului şi putem ataşa cu rapiditate imagini şi fotografii sau alte fişiere.

4. Putem trimite instantaneu o poză pe care o facem direct din aplicaţie, dacă oferim acces Hop Messenger la camera foto.

5. Putem adăuga patru conturi de e-mail, de la Gmail, la iCloud, Yahoo sau AOL.

6. Ştergem mail-uri prin swipe stânga/dreapta, ca la majoritatea celorlalte aplicaţii de mail.

Concluzia noastră

Mailbox e o altă aplicaţie utilă pentru mail, dar ea nu schimbă radical experienţa. Hop Messenger transformă staticul în activ, prin devierea mail-ului de la forma lui iniţială, de acum 44 de ani. Astfel, mail-ul devine la fel de rapid ca un chat şi mai bine organizat.

Dacă aveţi sugestii de aplicaţii pe care să le testăm, scrieţi-ne pe vlad.andriescu@adevarul.ro sau în comentarii. Aplicaţiile de iOS sunt testate pe un iPhone 6 pe care-l găsiţi şi la eMAG.ro. 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite