VIDEO Cum vrea să aplice SRI codul rutier pe Internet: calculatoare înmatriculate şi percheziţii forţate

VIDEO Cum vrea să aplice SRI codul rutier pe Internet: calculatoare înmatriculate şi percheziţii forţate

Dumitru Dumbravă (centru) vrea să aplice codul rutier pe Internet FOTO APADOR-CH

Generalul SRI Dumitru Dumbravă a explicat, miercuri, la Comisia pentru Tehnologia Informaţiilor şi Comunicaţiilor, cum vede Serviciul Român de Informaţii reglementarea Internetului în România.

Potrivit apador.org, Dumbravă susţine că ritmul cu care se dezvoltă ameninţările cibernetice este prea rapid, iar dezbaterea îndelungată a Legii privind securitatea cibernetică afectează grav securitatea României. „În fiecare secundă sunt 8 noi utilizatori ai Internetului şi 18 victime ale diverselor fraude pe Internet. În 24 de ore se scriu 250.000 de coduri maliţioase. Un troian poate să infecteze în zilele noastre 1,2 miliarde de PC-uri. Noi putem să avem răbdare, dar realitatea obiectivă şi virtuală nu are răbdare cu noi. Câte victime au fost în cele două săptămâni de secunde de când discutăm noi această lege?”, a declarat acesta.

Potrivit proiectului de lege privind securitatea cibernetică, percheziţia informatică se poate efectua chiar dacă persoana vizată nu a comis nicio faptă penală sau infracţiune şi fără să mai fie nevoie de autorizaţia unui judecător. Generalul SRI spune că este normal ca serviciile să poată avea acces oricând la datele de logare dintr-un computer infectat, care poate e folosit în criminalitatea cibernetică fără ca utilizatorul lui să ştie (din cauza unui virus). Dumbravă consideră că, dimpotrivă, apelul la decizia unui judecător nu este esenţital, câtă vreme „dacă mergi cu computerul la depanat nu treci mai întâi pe la judecător ca să-i ceri avizul ca depanatorul să se uite în computerul tău”.

Replica la această declaraţie a venit de la deputatul PP-DD Vasile Oajdea care a zis că acesta este ”un fel de viol”. ”Când omul merge la depanator o face pe riscul său. E dreptul fiecăruia să facă ce vrea cu computerul personal, e altceva când îţi intră cineva cu forţa în el. Ce propuneţi dumneavoastră este un fel de viol. De ce nu mergeţi acum pe stradă ca să întrebaţi o domnişoară dacă e de acord să-i faceţi un control?”, a replicat Oajdea.

”Să ne imaginăm că Internetul e ca un sistem de drumuri pe care circulă şi maşini ale statului – pompieri, armată, poliţie – dar şi maşini ale privaţilor. Ce ar însemna ca codul rutier să fie opozabil doar instituţiilor statului, pentru că privatul şi-a cumpărat maşina din banii lui şi poate oricând intra în maşina pompierilor sau ambulanţei?”

Dumitru Dumbravă, general SRI

Imaginea ţării în lume a fost folosită pe post de argument favorabil votării legii de către deputatul PC Ion Niţă. El susţine că imaginea României este stricată de criminalitatea cibernetică. „După India suntem al doilea popor care suntem dotat de Dumnezeu cu inteligenţă, ca şi oameni care lucrează în computer, ori în condiţiile astea va trebuie să avem şi nişte legi bune şi să promovăm numai ce-i bun, că partea rea, ştiţi cum este”. 

Într-o încercare de a-i convinge pe restul membrilor Comisiei, Dumbravă a asemuit internauţii cu şoferii, computerele cu maşinile şi Internetul cu autostrăzile.

”Să ne imaginăm că Internetul e ca un sistem de drumuri pe care circulă şi maşini ale statului – pompieri, armată, poliţie – dar şi maşini ale privaţilor. Ce ar însemna ca codul rutier să fie opozabil doar instituţiilor statului, pentru că privatul şi-a cumpărat maşina din banii lui şi poate oricând intra în maşina pompierilor sau ambulanţei? Sigur că privaţii nu au aceleaşi obligaţii ca instituţiile statului, dar intrând pe drumurile publice, pe Internet, ai o minimă obligaţie. Să protejăm până la urmă Internetul ăsta care e al tuturor, nu al statului român. (…) Nu văd nimic rău în a pune puţină regulă într-un domeniu care acum e oarecum anarhic, adică circulăm ca la începutul secolului cu trăsuri cu cai. Acum circulăm sigur, dar repet, pentru că maşinile noastre au obligaţia la doi ani să-şi facă ITP-ul, să facem revizia, mă deranjează, că mă costă bani, dar atâta timp cât asta înseamnă siguranţă… îmi înmatriculez maşina, că aşa e frumos, să se ştie cine e în spatele volanului…”, a declarat acesta. 

Deputatul PNL Daniel Iane i-a atras atenţia generalului SRI că „Internetul a fost o invenţie a civililor. Nu e ARPANET (n.a. reţeaua militară creată de DARPA, predecesoarea Internetului), drumurile nu sunt ale armatei, sunt ale civililor. Armata a intrat pe drumurile noastre, asta e diferenţa. Eu vă înţeleg unde bateţi şi v-am spus că sunt un adept al acestor reglementări în ceea ce priveşte, nu Internetul, atât cât modul cum este el folosit, atât de către noi civilii cât şi de instituţiile statului”, a conchis acesta. 

citeste totul despre: