Cubul Rubik e aniversat de Google. „Tech Adevărul“ îţi arată cele mai ingenioase moduri în care a fost rezolvat până acum
0Cubul Rubik este astăzi sărbătorit de Google. Au trecut 40 de ani de când a fost inventat, dar tu de câte ori ai reuşit să îl rezolvi? Îţi prezentăm cele mai ingenioase metode de până acum.
Cubul Rubik este vedeta de azi pe prima pagină a Google. Această invenţie aniversează 40 de ani, iar motorul de căutare îţi dă ocazia să îl rezolvi digital, dacă doreşti. Cubul Rubik a fost inventat în 1973 de către arhitectul Erno Rubik din Ungaria care voia un model funcţional pentru a explica geometria tridimensională. Erno Rubik a creat cubul din unele mai mici, realizate chiar din el din lemn, iar în aproximativ o lună l-a şi rezolvat pentru prima dată.
A obţinut un patent pentru inventarea acestui cub în 1975, pentru Ungaria, iar doi ani mai târziu a început să îl vândă în Budapesta. HotNews scrie că în 1980 jocul a fost vândut companiei americane de jucării Ideal Corp Toy. De atunci, cubul Rubik a fost vândut în peste 350 de milioane de bucăţi la nivel mondial.
Există recorduri ale oamenilor care au reuşit să rezolve acest cub în mai puţin de un minut, unii reuşind performanţa în câteva secunde, ba chiar şi în timp ce jonglează. Dacă vrei să îl rezolvi pe cel de la Google e suficient să ai un mouse şi să tot roteşti componentele până pică aliniate. Mai jos, am adunat unele dintre cele mai interesante videoclipuri cu oameni care rezolvă cubul Rubik. Şi o fac într-o manieră tare interesantă.
Un record: în mai puţin de 6 secunde, un om reuşeşte să dea gata acest cub.
Videoclipul de mai sus e interesant şi impresionant, dar un robot dă gata cubul în mai puţin de 4 secunde.
Şi pentru că un cub nu era destul, cineva s-a gândit să îi pună mai multe cuburi mai mici.
Omul care şi jonglează, şi rezolvă cubul.
Acest om s-a dat la fund, dar nu s-a lăsat până n-a rezolvat cubul Rubik