Studiu: Femeile încep să se joace mai mult

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeile se joacă din ce în ce mai mult
Femeile se joacă din ce în ce mai mult

Tot mai multe femei introduc jocurile electronice printre activităţile lor zilnice. Acestea nu mai folosesc telefoanele mobile şi tablete doar pentru convorbiri şi navigări pe internet, ci şi în scop distractiv. Mai mult de atât, studiul Techonomic arată că femeile sunt cele care propun astfel de activităţi în cadrul grupului de prieteni sau în familie.

Mai nou, se pare că privitul la televizor nu mai este singura activitate de grup a familiei. Jocurile electronice pe telefoane şi tablete sunt tot mai populare, în special printre femei, ele fiind principalii membrii ai familiei care propun şi iau iniţiativa în privinţa acestor activităţi, se arată în Indicele Samsung Techonomic. Lucru puţin surprinător, având în vedere faptul că, din cei 5.000 de europeni chestionaţi în cele cinci ţări în care a fost desfăşurat studiul, 98% au declarat că deţin cel puţin un telefon mobil, 97% au un laptop sau un PC, 58% deţin o consolă de jocuri video, iar 53% au în posesie o tabletă.

În una din 10 gospodării din Europa sunt desfăşurate zilnic activităţi ce implică jocurile electronice (pe telefoane, tablete şi console). Peste un sfert dintre femeile chestionate (26%) au declarat că ele sunt cele care, de obicei, propun jocurile electronice în cadrul familiei. Aproape una din cinci femei (17%) a instalat aplicaţii cu jocuri pe telefon sau tabletă, în timp ce mult mai puţine (4%) se joacă pe console.

Mai multe femei decât bărbaţi (17% vs. 14%) folosesc zilnic aplicaţii de divertisment şi jocuri pe telefoane şi tablete. În zilele obişnuite în care femeile aleg să folosească aplicaţiile de divertisment şi jocurile instalate, mai mult de una din 10 femei (11%) petrece peste o oră jucându-se pe telefon, mai mult de una din cinci (21%) petrece între 30 şi 60 de minute cu aceste aplicaţii, iar aproape o treime dintre ele (29%) petrece între 15 şi 30 de minute în faţa telefoanelor şi a tabletelor.

Studiul arată că telefoanele mobile sunt dispozitivele cele mai populare, fiind frecvent cumpărate şi cel mai des folosite, mai mult de o persoană din cinci (22%) declarând că ea sau cineva din gospodăria sa a achiziţionat un dispozitiv de acest tip în ultimele trei luni, în timp ce una din zece persoane chestionate a declarat că intenţionează să cumpere un telefon mobil sau o tabletă în următoarele trei luni. Peste jumătate din cei chestionaţi (62%) au declarat că accesează aplicaţii de divertisment şi jocuri pe telefoanele mobile şi pe tablete, iar un sfert dintre ei au răspuns că aceste jocuri îi ajută să se apropie mai mult de membrii familiei lor.
 

[<a href="//storify.com/vladandriescu3/samsung-4" target="_blank">View the story "Samsung" on Storify</a>]

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite