Interviu cu omul care decide asupra Heroes of the Storm, cel mai nou joc lansat de Blizzard
0
În urmă cu cinci ani, Blizzard a lansat StarCraft 2 şi voia să promoveze funcţionalităţile de moding disponibile. Cinci ani mai târziu a ajuns să lanseze un joc întreg pornind de la acel moment.
În 2010, odată cu StarCraft 2, Blizzard încerca să le arate celor din comunitatea de moding ce pot face. Şi pentru că din proprie iniţiativă poate că mod-urile ar fi întârziat să apară, angajaţii au creat Blizzard DOTA, un joc de tip Multiplayer Online Battle Arena (MOBA), folosind doar uneltele puse la dispoziţie în StarCraft 2.
Acel mod a apărut la BlizzCon 2010 şi de-acolo a luat-o pe-o pantă ascendentă de pe care s-a desprins pe 2 iunie, odată cu lansarea oficială. "Odată cu Heroes of the Storm am vrut ca jucătorii să participe activ la joc, dar fără să se teamă că astfel pierd level. Astfel, Heroes of the Storm s-a dezvoltat drept un joc care se bazează pe echipă. Şi am vrut ca oamenii să aibă mai multă libertate de mişcare", explică Dustin Browder, game director Heroes of the Storm.
HotS este un joc de tip free to play, dar te costă diversele aptitudini şi diverşii eroi pe care îi poţi cumpăra. Ca personaj principal, Johanna este acea. La momentul la care am vorbit cu Browder, Valla a fost cel mai folosit erou, preferat de cei mai mulţi dintre cei 11 milioane de oameni care au încercat jocul încă din fază beta.
Totuşi, a fost anunţat deja primul expansion: Eternal Conflict, unde apare The Butcher, un personaj preluat în joc din universul Diablo. Este un măcelar sau un bătăuş virtual, dacă vrei să-i spui aşa, care se hrăneşte din rămăşiţele victimelor sale. Poate pare brutal, şi mulţi sunt cei care se grăbesc să acuze jocurile video de prea multă violenţă, dar până la urmă asta presupune un joc video: o evadare din realitate într-una digitală în care te distrezi, te enervezi, câştigi sau pierzi.

În Eternal Conflict este introdusă şi o confruntare, cum ar veni, de proporţii biblice, între Rai şi Iad, forţele binelui şi ale răului fiind reprezentate de un înger şi un demon care, între ei, s-ar putea lupta la nesfârşit, căci niciunul n-ar câştiga. Ajutaţi însă victoria ar fi mai uşor de obţinut.
HotS se bucură deja de popularitatea sa, dar Browder spune că nu plănuiesc încă să-l aducă pe mobil. Acela este un mediu pentru care trebuie să gândeşti titlurile încă de la început, fiind mai greu de adaptat pe parcurs. "Pentru mobile avem deja jocul Hearthstone. Asta şi pentru că dacă îl gândeşti din start pentru mobile va funcţiona foarte bine, pe când adaptat s-ar putea să trebuiască să renunţi la anumite elemente. Aşa a fost gândit acela şi cred că se descurcă excelent în acel mediu", afirmă Browder.
Chiar dacă HotS nu are încă variantă mobilă, are un mod pentru sesiuni rapide, de câte 20 de minute, ideea preluată de la "StarCraft: Brood of War". "Într-o sesiune de 5 minute, jucătorii nu sunt prea implicaţi, pe când dacă le dai o sesiune de 60 de minute ţin prea mult la parcursul lor şi atunci nu mai joacă neapărat de plăcere. Am împrumutat asta de la Brood of War, a funcţionat acolo, a funcţionat în WarCraft, o introducem aici şi vedem că este o idee bună şi pentru sesiunile rapide din pauzele de masă", explică Browder.

HotS este disponibil pe Windows şi Mac OS X. Ai la dispoziţie şapte moduri de joc, unele fiind evidente, cum ar fi Tutorial, Training sau Versus AI. Modurile interesante sunt Quick Match, cu sesiuni de 20 de minute, Hero League, Team League sau Custom Games, acesta din urmă fiind folosit pentru turnee.