„Academia de Java“ a specializat tineri programatori pentru actuala generaţie de dispozitive

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Java e un limbaj popular printre creatorii de jocuri video mobile. FOTO Curved.de
Java e un limbaj popular printre creatorii de jocuri video mobile. FOTO Curved.de

Prima ediţie a „Academiei de Java“ a ajuns la final, iar nouă participanţi au fost specializaţi într-unul dintre cele mai populare limbaje de programare ale momentului.

Limbajul de programare Java, pe cât de folosit este în actualul context tehnologic, lipseşte din instituţiile de învăţământ superior din România. Totuşi, compania Electronic Arts România a organizat o „academie“ pentru specializare, iar cursurile acesteia au fost urmate de nouă candidaţi. Proiectul a debutat în primăvară.

„Academia de Java“ s-a derulat pe parcursul a trei luni şi a fost dedicată programatorilor începători care au dorit să se specializeze în Java. Aceştia şi-au depus candidaturile la începutul anului. Pregătirea celor nouă participanţi selectaţi s-a desfăşurat la sediul EA România şi au învăţat şi lucrat alături de echipele care contribuie la dezvoltarea unora dintre cele mai mari titluri de jocuri video din lume.

Odată cu specializarea, cursanţii au deprins experienţă aplicată în domeniul dezvoltării de jocuri video. Cei mai buni dintre ei s-au alăturat echipei permanente a studioului, se arată în comunicatul de presă remis „Adevărul“. Vlad Beu, Senior Development Director la Electronic Arts România, susţine că, în prezent, există o nevoie clară de experienţă în Java. Specializare la nivel de programă şcolară nu există, astfel că studiourile sau companiile dezvoltatoare de software recurg la astfel de programe.

„E unul dintre cele mai răspândite limbaje de programare, noi îl folosim într-o întreagă serie de jocuri şi servicii, iar versatilitatea şi aplicabilităţile diverse ale codului Java fac ca specialiştii să fie foarte căutaţi în orice domeniu al industriei”, a mai spus Vlad Beu.

Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite