Windows după 30 de ani: în 1983 Bill Gates prezenta prima versiune şi o lansa abia după doi ani de aşteptare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu siguranţă ai folosit acest produs al Microsoft. A împlinit 30 de ani de existenţă şi i-a adus un succes imens. Iată când a început existenţa Windows.

Windows a apărut prima dată pe 10 noiembrie 1983. Atunci, Bill Gates prezenta cel mai avansat sistem de operare creat de Microsoft. Trei decenii mai târziu, Windows este şeful pieţei PC-urilor, iar Microsoft o companie gigant.

Windows 1.0 a fost primul pas pe care Microsoft l-a făcut dincolo de MS-DOS, sistemul de operare care i-a adus popularitate pe PC-uri şi un avantaj în lupta cu Apple. Deşi DOS s-a bucurat de un succes mare, acesta era un sistem de operare bazat pe linie de cod, nu pe interfaţă grafică. Windows 1.0 a fost primul de la Microsoft care să ofere aşa ceva, deşi Apple a fost compania care să prevadă popularitatea unei astfel de noutăţi.

Apple, la rândul său, s-a inspirat pentru interfaţa grafică de la Xerox, care n-a fructificat niciodată invenţii foarte bune, cum ar fi mouse-ul. Revenind la Microsoft şi Windows, Bill Gates prezenta sistemul de operare 10 noiembrie 1983, dar avea să fie lansat abia pe 20 noiembrie 1985. Acest sistem de operare a fost actualizat de trei ori: 1.02 a adus suport pentru mai multe limbi din Europa, 1.03 a inclus drivere pentru tastaturi, monitoare şi imprimante din Europa şi 1.04 a oferit suport pentru plăci video VGA pe computere IBM.

<a href="http://playtech.ro/2014/windows-debuta-1983-bill-gates/" target="_blank" rel="nofollow"><strong>Află totul despre Windows de la Playtech</strong></a>

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite