Copiii tăi nu vor înţelege nostalgia pe care o ai faţă de aceste tehnologii
0Tehnologiile se nasc şi mor, dar de unele dintre ele se leagă nostalgii destul de puternice. Acestea sunt câteva dintre cele care au marcat anii '90 şi pe care copiii de acum nu le ştiu.
Tehnologia e un lucru minunat, iar cu asta putem fi toţi de acord. Ne-a dat o mulţime de dispozitive inteligente, soluţii pentru probleme şi modalităţi de a ne uşura vieţile.
Totuşi, ne-a şi luat câte ceva, iar cei de la Cracked sunt de acord cu asta. Acum, nu ne referim la calitatea relaţiilor umane, la timpul liber petrecut contemplând natura în locul ecranului de la smartphone sau la fotografiile fără filtre.
Cu siguranţă, nu ne lipseşte tot ceea ce tehnologia ne-a răpit, dar amintirea vremurilor în care telefoanele inteligente erau doar o proiecţie futuristă nu are cum să nu ne trimită măcar puţin într-o stare de melancolie.
Vezi lista tehnologiilor care le vor fi străine copiilor tăi