Va fi operat Mutu la genunchi?
0Atacantul Adrian Mutu a afirmat, la sosirea în Florenţa, că o eventuală intervenţie chirurgicală la genunchiul stâng, pe care i-a recomandat-o staff-ul medical al naţionalei României, va fi stabilită doar în urma testelor pe care le vor face medicii Fiorentinei.
Ieri, „Briliantul“ a fost supus unor teste medicale, atât din partea medicilor Fiorentinei, cât şi din partea unui specialist de la o clinică din Roma. „Sunt preocupat deoarece durerea la genunchi ţine de două săptămâni. Vom vedea care este situaţia după un consult cu medicii Fiorentinei şi apoi vom decide ce trebuie făcut.
Oricum, nu va fi cazul unei perioade mai lungi de o lună de recuperare. Cu siguranţă la partida cu Atalanta nu voi juca, pentru că atunci când forţez genunchiul mă doare. Părerea staffului medical român este că trebuie să mă operez. Să aşteptăm să vedem ce spun şi medicii Fiorentinei şi apoi voi lua o decizie“, a declarat Mutu, conform violanews.com.
În altă ordine de idei, presa din Italia scrie că românul Cristi Chivu se poate întoarce la AS Roma, dar abia din 2013, după ce îi expiră contractul cu Inter Milano. „Fotbalistul român mai are, încă, la Roma foarte mulţi prieteni. Totti, De Rossi, care au fost prezenţi şi la nunta sa, chiar şi cu antrenorul Spalletti a păstrat o relaţie bună. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul conducătorilor”, a scris cotidianul „Corriere dello Sport“.