Dan Petrescu îl aşteaptă azi pe Gigel
0Echipa lui Dan Petrescu, Kuban Krasnodar, s-a întors în Rusia fără atacantul Timişoarei, Gigel Bucur. Între formaţia „Bursucului” şi fotbalist, afacerea e încheiată, mai există mici discuţii între cele două cluburi.
Cu toate acestea, ruşii aşteaptă ca astăzi, cel târziu mâine, transferul să fie efectuat, iar atacantul să ia avionul de Rusia. Bucur se bazează în special pe promisiunea lui Marian Iancu, aceea că nu îi va pune beţe în roate la realizarea transferului.
Între timp, Dan Petrescu a mai luat doi jucători, un portar şi un fundaş rus. Până la plecarea în Spania, în cel
de-al doilea cantonament, „Bursucul" speră să-şi completeze lotul. „Întrebat în ce procent echipa este completă, antrenorul român a stârnit râsete în sala de presă: „Nu ştiu, mi-am uitat calculatorul acasă".
FC Moscova a anunţat ieri că se retrage din prima ligă din cauza problemelor financiare. Dacă s-ar fi aplicat regulamentul din România, Kuban Krasnodar, care a fost prima echipă sub linia retrogradării, ar fi rămas în prima divizie, iar Dan Petrescu ar fi promovat fără să mişte un deget. În schimb, beneficiara acestei retrageri este Alania Vladikavkaz, fosta echipă a lui Miricea Rednic, ce a terminat campionatul pe locul trei în liga a doua.