Achiziţiile ratează startul campionatului
0Polonezul Grzelak şi bulgarul Bibişkov nu vor fi pregătiţi din punct de vedere fizic până la ora începerii noului sezon, Bergodi fiind nevoit să se descurce cu ce are la dispoziţie. Steaua şi-a prezentat sâmbătă lotul în cadrul unui show spectaculos, însă Bergodi n-a semnat contractul, fiind încă nemulţumit de subţirimea echipei.
Prezentaţi ca la marile cluburi din Vest, cu lasere şi jocuri de lumini, jucătorii achiziţionaţi de Steaua în această vară Rafal Grzelak şi Krum Bibişkov mai au de tras până când vor putea evolua în Ghencea într-un meci oficial.
„Cei doi nu sunt puşi la punct cu pregătirea fizică. Nu mă voi putea baza pe ei din primul minut în meciul cu Ujpest, de joi. Sunt jucători cu calităţi, dar pentru această partidă trebuie să mă bazez pe fotbaliştii care sunt sută la sută apţi din punct de vedere fizic. I-am folosit cu Genclerbirligi pentru că spectatorii doreau să-i vadă, însă nu pot să risc cu ei şi să se facă de râs“, a recunoscut şi tehnicianul Stelei, Cristiano Bergodi.
În realitate, cei doi străini sunt total nepregătiţi în acest moment, iar debutul lor într-un meci oficial s‑ar putea amâna până după startul campionatului.
Grzelak (centru) a fost împrumutat pentru un an de la Skoda Xanthi Foto: Agerpres
Dacă Grzelak a mai recuperat din pregătire în ultimul timp şi este posibil să prindă măcar o repriză în prima etapă, contra Ceahlăului, Bibişkov va putea fi folosit abia peste o lună.
Doar doi fundaşi laterali în lot
Mai mult, italianul Bergodi este afectat de faptul că mijlocaşul central şi fundaşul stânga pe care i-a cerut cu atâta insistenţă încă nu au venit, iar plecarea lui Daniel Bălan la Aris în Cipru l-a lăsat pe tehnician cu doar doi fundaşi laterali de meserie în lot: Pawel Golanski şi Petre Marin.
Dacă pe postul de fundaş dreapta nu va mai veni nimeni, Tudose, Petre Marin sau Baciu urmând să-l înlocuiască pe titularul Golanski în caz de indisponibilitate, oficialii stelişti au intensificat negocierile pentru apărătorul de bandă stânga Darlas, discuţiile decurgând însă destul de greu.
Roş-albaştrii aşteaptă un răspuns final de la Panathinaikos în cursul zilei de astăzi, grecii solicitând o sumă de bani pentru împrumutul pe un an al jucătorului, în timp ce şefii din Ghencea vor ca fotbalistul să vină gratis pentru un an, cu opţiune de cumpărare.
Pedriel, un an la Giresunspor
Atacantul Stelei, Ricardo Pedriel, va fi împrumutat pentru un an cu opţiune de cumpărare la gruparea turcă Giresunspor. Penalizat cu 10% din valoarea contractului pentru că nu s-a prezentat la reunirea lotului, bolivianul s-a deplasat ieri la Istanbul, unde a stabilit toate detaliile înţelegerii.