Petrescu: "Am realizat un miracol doar pe jumătate"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul Unirii Urziceni, Dan Petrescu, a declarat, aseară, după victoria cu FC Sevilla, că echipa sa a reuşit o performanţă extraordinară prin obţinerea a 8 puncte în grupele Ligii Campionilor, dar mai rămâne să se califice în optimile competiţiei pentru a realiza un adevărat miracol.

"Nu ne putem bucura prea mult de acest succes pentru că rezultatul din meciul celălalt (n.r. Rangers-Stuttgart 0-2) nu ne-a ajutat prea mult. E o victorie mare pentru fotbalul românesc împotriva unei echipe care va ajunge cel puţin până în sferturile Ligii Campionilor. S-a demonstrat că dacă munceşti bine şi eşti organizat, atunci poţi avea rezultate bune şi împotriva unei super echipe ca Sevilla. Am realizat un miracol doar pe jumătate, mai trebuie să ne calificăm pentru a fi complet. Indiferent de ce vom face la Stuttgart, îi voi aplauda pe jucătorii mei pentru ce au făcut până acum", a spus Petrescu.

Tehnicianul este foarte fericit după acest succes, însă îşi mai doreşte un punct în meciul cu Stuttgart pentru ca Unirea să ajungă în optimile Ligii. "Mă simt bine după această mare performanţă de până acum, dar vreau să mai fac un punct, să avem 9 şi să mergem mai departe. Ca antrenor, victoria cu Sevilla este cea mai importantă din carieră, dar ca jucător am obţinut mai multe", a spus acesta.

Petrescu crede că jucătorii săi vor fi mai relaxaţi în jocul de la Stuttgart pentru că şi-au asigurat deja calificarea în 16-imile Ligii Europa: "Şi azi am avut presiune pentru că am crezut că în cazul unei victorii ne putem califica. La ultimul joc presiunea ar trebui să dispară pentru că suntem deja în primăvara europeanpă. Oricum, am făcut mai multe puncte decât credeau specialiştii, deci nu aveam de ce să ne temem".

Antrenorul Unirii a vorbit despre evoluţia elevilor săi, dar şi despre incidentele de la finalul meciului cu banca tehnică a ibericilor. "În prima repriză, nu toţi jucătorii au fost la nivelul jocului, dar în repriza a doua şi-au revenit toţi. Asta chiar dacă am dat un gol la început, care a fost anulat, deşi era valabil", a punctat acesta, completând: "Ştiam că Liga Campionilor e o competiţie fair-play şi mă aşteptam ca şi ei să fie aşa. Când jucătorul e accidentat, mingea se dă afară. Era pentru prima oară când Bilaşco era pe jos, pentru că nu am tras deloc de timp. Dar a trecut incidentul, oricum".

Acesta a fost ironic şi în ceea ce priveşte interesul oficialilor Ligii Profesioniste de Fotbal faţă de meciurile Unirii din Liga Campionilor: "Probabil nici nu s-au uitat la meci, păi cine e Unirea, ce nume e Unirea?"

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite