Prelata care uneşte tribuna şi peluza noului stadion din Ploieşti s-a rupt din cauza zăpezii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prelata care acoperă un colţ al noului stadion Ilie Oană din Ploieşti, între tribuna I şi peluza I, s-a rupt din cauza stratului gros de zăpadă deşi aceasta ar fi trebuit să reziste la o greutate de 250 de kilograme pe metru pătrat.

Antrenorul formaţiei ploieştene, Valeriu Răchită, a declarat că nu se aştepta ca prelata să cedeze sub greutatea zăpezii şi a precizat că firma care a montat-o o va repara în garanţie.

"Este drept, nu ne aşteptam la aşa ceva. Din câte am văzut, este o soluţie tehnică aplicată greşit. Prelata în cauză este similară celei folosite la acoperirea Alianz Arena, având o rezistenţă de 250 kilograme pe metru pătrat. Stadionul este în garanţie şi am făcut deja demersurile necesare ca firma care a montat prelata să vină şi să o înlocuiască pe cheltuiala ei", a afirmat Răchită.

Demolat în 2010, Stadionul Ilie Oană a fost reconstruit şi inaugurat la 24 septembrie 2011.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite