Manolo Jimenez: "Unirea s-a apărat prea bine"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul formaţiei FC Sevilla, Manolo Jimenez, a declarat, marţi, după eşecul cu Unirea Urziceni, că ialomiţenii au ştiut să profite după autogolul lui Dragutinovic şi nu le-au mai oferit elevilor săi şanse de a mai putea conta în atac.

"Jocul a fost de partea noastră, dar rezultatul de partea lor. Rezultatul este ceea ce a fost pe teren, deşi după joc nu e corect, după ocazii nu e corect, iar ei au dat un singur gol, adică noi ne-am dat, şi nu au făcut decât să profite. Unirea nu ne-a mai dat şanse după ce a marcat singurul gol al meciului. La 0-0 ne mai puteam mişca, dar la 1-0 ei s-au apărat şi nu am mai avut deloc spaţii. S-au mobilizat foarte bine şi ne-a fost greu să trecem peste ei. Nu am greşit multe baloane, dar nu am avut ce face, Unirea s-a apărat prea bine", a spus Jimenez.

Spaniolul crede că ialomiţenii au tras foarte mult de timp pe final de meci, iar stilul acesta i-a incomodat pe elevii săi. "Un meci se câştigă pe teren, nu e bine să te consideri superior dinainte. În plus, Unirea cred că merita câteva cartonaşe în plus pe final pentru tragerile de timp. Acum asta este, ce să mai facem dacă asta e tactica lor. Noi nu ne putem schimba stitlul în funcţie de adversar, avem stilul nostru", a adăugat acesta.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite