Cornel Dinu nu e mulţumit de egalul de la Cluj: "Dinamo a fost dezavantajată, merita să câştige!"
0Administratorul delegat al celor de la Dinamo, Cornel Dinu, consideră că jucătorii lui Ciobotariu meritau să câştige meciul de la Cluj şi spune că arbitrul Alexandru Deaconu i-a dezavantajat pe "câini".
"Nu a fost o partidă rea. Au fost nişte momente în care dominarea s-a schimbat de la o echipă la alta. În debutul partidei, Universitatea Cluj a dominat centrul terenului, având o superioritate numerică. În a doua repriză Dinamo a controlat per total jocul, meritau mai mult decât un singur punct din acest meci. Dinamo a controlat cam 70 de minute din meci", a spus Cornel Dinu la Digisport.
"Bălgrădean este cel mai în formă portar din campionatul nostru.Dănciulescu a făcut un meci deosebit, a venit şi la presing şi a ajutat la anularea superiorităţii clujene de la mijlocul terenului. Dinamo a fost dezavantajată astăzi şi merita să câştige", a mai precizat Dinu.