Clujenii văd deja titlul prin Nei
0Mandorlini a trimis în teren din nou o echipă foarte mult schimbată faţă de partida anterioară, cu Rapid, demonstrând că este un mare fan al rotaţiei jucătorilor.
Aflaţi cu cuţitul la os, moldovenii lui Grigoraş au adoptat o tactică defensivă, mulţumindu-se să se apere pe două linii şi să mizeze pe contraatacuri rapide. De partea cealaltă, italianul nu putea risca un alt rezultat în afara victoriei şi a trimis în teren o echipă ofensivă.
Cristi Bud, inepuizabil
Bud a dat tonul ratărilor după o pasă filtrantă a lui Traore, fostul jucător al Mediaşului trimiţând pe lângă bară. Mureşan a încercat o execuţie interesantă fără preluare, de la marginea careului, dar mingea a fost culeasă fără probleme de Brăneţ (13). „Papa" a trimis o nouă torpilă de la aproape 40 de metri şi a păcălit apărarea ieşeană, care se aştepta la o centrare, însă mingea a lovit transversala. Într-o primă repriză dominată copios de clujeni, Peralta a mai irosit o oportunitate după o minge trimisă excelent pe dreapta de Bud, ale cărui curse au destabilizat în dese rânduri defensiva lui Grigoraş.
Inspiraţia lui Mandorlini
Mandorlini s-a dovedit extrem de inspirat cu trimiterea lui Nei în locul lui Traore, ivorianul fiind din nou mai mult cu gândul la impresari decât la fotbal.
Brazilianul l-a răsplătit cu un gol atunci când mai era doar un sfert de oră de jucat, şutul său la colţul lung, de la 12 metri, fiindu-i letal lui Brăneţ şi Stelei, care rămâne la trei puncte în urma ardelenilor.
0-2
Poli Iaşi: Brăneţ - Străuţ, Mihailov, Nogo, Cr. Munteanu (71 Costache) - Onicaş - Ionescu (Viveiros 61), Negru, Ignatov - V. Badea (Bâlbă 69), Păun. Antrenor: Petre Grigoraş
CFR Cluj: Stăncioiu - Panin, Cadu, Alcantara, Edimar - Mureşan, Dani - N. Dică, Peralta (Deac 64), Bud (Veloso 86)- Traore (Nei 71). Antrenor: Andrea Mandorlini
Gol: Nei 75, 90+3
Stadion Emil Alexandrescu: 8.000
Arbitru: Marius Avram