2010: Anul lui Nadal. Și Federer o recunoaște!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rafael Nadal
Rafael Nadal

Rafael Nadal a încheiat în mod oficial anul 2010 pe primul loc în clasamentul ATP, potrivit ultimei ierarhii din acest an dată publicității luni de către forul care guvernează tenisul profesionist. Nadal are cu peste 3000 de puncte mai mult decât Roger Federer și dublu față de ocupantul locului al treilea, Novak Djokovic.

Deși își asigurase prima poziție la finalul anului încă de acum câteva luni, Nadal a fost confirmat abia astăzi în mod oficial ca numărul 1 la finalul anului 2010, odată cu ultimul clasament din acest an. Dominația sa a fost categorică. În ciuda faptului că a câștigat Turneul Campionilor în fața lui Nadal, chiar și Roger Federer, marele său rival, recunoaște că spaniolul a fost cel mai bun în acest an. "A fost cu adevărat suprem", a spus Federer.

Nadal are un record absolut impresionant de 71 de victorii și doar 10 înfrângeri și a adunat în acest an peste 10 milioane de dolari din tenis. Cele trei titluri de Grand Slam, Roland Garros, Wimbledon și US Open, l-au așezat într-o galerie selectă alături de doar alți șase jucători care au cucerit trei asemenea turnee consecutiv într-un an calendaristic. Iar ultimul care a reușit acest lucru a fost Rod Laver în 1969.

Nadal a cucerit în acest pentru a cincea oară în ultimii șase ani trofeul la Roland Garros, pentru a doua oară în ultimii trei ani la Wimbledon și pentru prima oară în carieră, la prima finală jucată, pe cel de la US Open. Spaniolul deține recordul de titluri în 2010, cu șapte reușite, pe lângă cele trei din turneele de Grand Slam obținând alte trei în cele Masters și de asemenea deține și recordul la finale jucate, cu nouă.

Spaniolul a devenit jucătorul care a câștigat cele mai multe turnee Masters în carieră, cu 18 succese, atunci când l-a învins la Madrid, în luna mai, pe Roger Federer.
Pentru elvețian a fost un an slab pentru standardele sale, în care cele mai importante succese au venit la începutul anului, la Australian Open și la final, la Turneul Campionilor.

Federer a ratat pentru prima oară din 2002 finala la Wimbledon și pentru prima oară din 2003 finala la US Open iar înfrângerea din sferturile de finală de la Roland Garros, cu Robin Soderling, a pus capăt unei serii impresionante: 23 de turnee de Grand Slam consecutive cu cel puțin o semifinală jucată.

Iată clasamentul final al primilor 10 jucători în 2010:
1. Rafael Nadal, Spania, 12.450p
2. Roger Federer, Elveția, 9.145p
3. Novak Djokovic, Serbia, 6.165p
4. Andy Murray, Marea Britanie, 5.760p
5. Robin Soderling, Suedia, 5.580p
6. Tomas Berdych, Cehia, 3.955p
7. David Ferrer, Spania, 3.735p
8. Andy Roddick, SUA, 3.665p
9. Fernando Verdasco, Spania, 3.240p
10. Mihail Iuznîi, Rusia, 2.920p

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite