Decăderea celui mai vechi sport olimpic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre cele mai grave probleme ale atletismului european: nivelul de competenţă al antrenorilor. Vicepreşedintele FRA, Gabi Szabo, a fost prezentă la Paris pentru a dezbate şi a găsi soluţii la problemele cu care se confruntă atletismul în întreaga Europă.

l Atletismul a pierdut teren în faţa celorlalte sporturi olimpice mult mai noi. A devenit demodat, plictisitor, iar o motivaţie pentru a atrage cât mai mulţi practicanţi este din ce în ce mai greu de găsit.

Cluburile, federaţiile din întreaga lume fac eforturi extraordinare pentru a-l readuce din nou în prim-plan. Pentru a găsi soluţii acestor probleme, 14 reprezentanţi din 14 ţări europene s-au adunat la Paris la începutul acestei luni.

Vicepreşedintele Federaţiei Române de Atletism (FRA), fosta campioană Gabriela Szabo, a reprezentat România în calitate de  membru al Comisiei de Reflecţie a Asociaţiei Europene de Atletism şi a Consiliului de Femei din Cadrul Federaţiei Internaţionale de specialitate.

Probleme generale europene

„Timp de două zile, în capitala Franţei s-au dezbătut nenumărate probleme de atletism şi am ajuns la concluzia că cel puţin noi, adică ţările din estul Europei, ne confruntăm cu aceleaşi neajunsuri. Diferă doar strategiile de abordare”, spune Gabi Szabo.

Cea mai importantă problemă ridicată este nivelul de pregătire şi competenţă al antrenorilor. „În primul rând, mulţi dintre antrenori nu vorbesc o limbă străină, ceea ce face destul de dificil să meargă la specializări în străinătate.

O altă chestiune la fel de gravă cu care se confruntă nu doar tehnicienii atletismului românesc, ci şi cei europeni, este încăpăţânarea de a accepta noutatea”, adaugă vicepreşedintele FRA, care crede că uşurinţa cu care acum devii profesor-antrenor, existând multe facultăţi de educaţie fizică şi sport, nu este benefică pentru atletism.

La fel ca şi ruşii, şi în România, Ministerul Educaţiei este diferit de cel al Sportului, iar aceasta produce un dezechilibru în sistemul de formare al viitorilor sportivi.

„Fiecare percepe din punctul lor de vedere o problemă, astfel că soluţiile diferă. Din fericire, la noi există un protocol între ANS, COSR şi MEC, în urma căruia s-au mai reglementat nişte lucruri”, mai spune singura româncă membră a Consiliului de Femei din IAAF.

Soluţii salvatoare

De câţiva ani, Gabi Szabo şi Federaţia Română de Atletism, împreună cu diferite instituţii, au demarat câteva proiecte pentru a atrage copii şi oameni de toate vârstele să facă mişcare.

Unul dintre cele mai răsunătoare proiecte este „Sport pentru viaţă”, un plan pentru promovare, menţinere şi investiţie în atletism, care şi-a îndeplinit până acum obiectivul cu succes. Alte două proiecte proprii sunt  Go4Gold şi Lotul Naţional de Suporteri.

Prin aceste demersuri ferme, Federaţia Română de Atletism îşi propune să susţină performanţa atleţilor români, crescând un nou eşalon de campioni de nivel mondial şi olimpic.

În 2009, FRA va continua lucrul la construcţia Complexului Sportiv Iolanda Balaş, care va deveni, la finalizarea sa, primul complex cu specific atletic din România.

„Avem un protocol cu Primăria Sectorului 1, prin care ne alocă o sumă în fiecare an. Anul acesta trebuie reabilitată tribuna pentru care ­s-au dat 2,5 milioane de euro.

În urma acestui parteneriat, în stadion şi la sala de fitness, care se va construi în incinta complexului, vor avea acces, în anumite zile şi ore, elevii şi cetăţenii sectorului”, încheie Gabi Szabo.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite