VIDEO Cheltuitorul Florentino Perez

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bossul Realului a cheltuit în această vară peste 200 de milioane de euro pentru noua generaţie de „galactici“.

Deşi criza financiară afectează în continuare întreaga lume, Real Madrid a stabilit în această vară noi recorduri pe piaţa transferurilor. Florentino Perez şi-a reluat politica de transferuri, consacrată în primul său mandat de preşedinte prin aducerea unor jucători ca Zidane, Ronaldo, Figo sau Beckham.

De această dată, au poposit la Madrid, numai în această vară, Cristiano Ronaldo, Kaká, Karim Benzema şi Raúl Albiol, fotbalişti cu ajutorul cărora preşedintele Perez este convins că va reînvia era „galacticilor” pe Santiago Bernabeu. Dar Perez n-are de gând să se oprească aici, având pregătite încă aproape  100 de milioane de euro, pentru a atinge suma totală alocată transferurilor, promisă în momentul anunţării noii candidaturi, 300 de milioane.

„Dacă vom reuşi să mai aducem doi jucători, cred că va fi suficient. Ribery şi Xabi Alonso? Ambii sunt fotbalişti uriaşi, dar cluburile de care aparţin nu vor să îi cedeze. Cu toate acestea, intenţiile se mai schimbă în lumea fotbalului”, a fost anunţul misterios făcut acum câteva zile de Florentino Perez. El intenţionează însă nu doar să cumpere masiv, ci să şi vândă. Pe lista celor 10 vedete de care se va descotorosi se numără Van Nistelrooy, Robben, Sneijder, Van der Vaart şi Salgado.



Magnetul brandului Real

Apelativul „galactic” a fost inventat de presa spaniolă în 2001, pentru a descrie strategia de transferuri a lui Florentino Perez, care a promis că va aduce cel puţin o supervedetă la echipă în fiecare vară, pe timpul mandatului său. Eticheta a prins repede şi s-a fixat un nou trend în presa sportivă din întreaga lume, Real devenind sinonim cu echipa „galacticilor”!

Toată lumea se întreabă cum va putea Florentino să amortizeze aceste sume uriaşe în plină criză economică, însă preşedintele Realului mizează deja pe un plan gândit în cele mai mici detalii. Madrilenii au cerut deja companiei Adidas, cea care furnizează echipamentele sportive, să ofere 60 de milioane de euro anual dacă vrea să mai rămână în continuare sponsor tehnic.

Echipa obţine în acest moment de la sponsori aproximativ 130 de milioane de euro anual, dar Perez vrea ca suma să ajungă să se dubleze în scurt timp. Nu trebuie neglijate nici veniturile obţinute de pe urma biletelor, ale drepturilor TV sau a obiectelor promoţionale, mai ales că Real se pregăteşte să invadeze piaţa asiatică şi cea arabă, acolo unde numele lui Ronaldo şi Kaká atrag ca un magnet.

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite