Steaua cauta titlul de campioana in Parcul cu Platani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stelistii sunt convinsi ca o victorie pe terenul lui FC National ar trimite titlul de campioana in Ghencea. Desi nu au mai castigat in deplasare de mai bine de o luna, ros-albastrii isi propun sa

Stelistii sunt convinsi ca o victorie pe terenul lui FC National ar trimite titlul de campioana in Ghencea. Desi nu au mai castigat in deplasare de mai bine de o luna, ros-albastrii isi propun sa dea lovitura in Cotroceni, acolo unde au capotat atat Rapidul, cat si Dinamo. "Trebuie sa fim atenti la cele patru puncte avans. Avem prima sansa si trebuie sa o valorificam. Vrem sa inscriem in Cotroceni cate goluri a primit Dinamo pe acelasi teren. Pana acum, contracandidatele noastre la titlu ne-au ajutat, dar am pierdut si noi", a spus veteranul Stelei de la mijlocul terenului, Dorinel Munteanu. Golgheterul formatiei din Ghencea in acest retur, Nicolae Dica, nu este insa intr-o forma prea buna, declarand ca se simte terorizat psihic de scandarile ostile ale suporterilor. "Am crezut ca suporterii ma injura de zece luni ca nu dau gol. Apoi am inceput sa marchez si la primul meci de pe teren propriu in care nu am inscris am fost huiduit din nou. Suporterul lovit de Mihai Stoica este unul dintre cei care de zece luni incoace ma injura inca de la incalzire. Ma simt terorizat psihic", a spus Dica. Soarta titlului de campioana depinde si de rezultatele celorlalte doua contracandidate ale Stelei, Dinamo si Rapid. "Cainii" au un meci teoretic usor la Alba Iulia, in fata unei echipe care si-a luat deja adio de la Divizia A. Dinamovistii au si varianta unui egal, dar numai in cazul in care Steaua nu obtine victoria in Cotroceni. "Este greu, dar campionatul se mai joaca. Steaua are o prima optiune mare de tot, dar noi ne vom juca sansa pana la capat. Daca nu, ne vom lupta pentru locul doi. Una este cand termini pe doi, alta pe trei", a precizat antrenorul alb-rosilor, Ioan Andone. In ceea ce-i priveste pe rapidisti, ei au numai varianta victoriei in fata Universitatii Craiova. Orice alt rezultat scoate definitiv din lupta pentru titlu echipa giulesteana. Jucatorii sunt optimisti, iar atacantul Lucian Burdujan este gata sa parieze ca Steaua nu va castiga in Cotroceni. "Se pot impiedica, de fapt sunt sigur ca vor pierde puncte in Cotroceni. Si mai pot pierde si in alte meciuri, asa ca noi putem sa speram in continuare la titlu", a spus atacantul rapidist, in timp ce antrenorul Razvan Lucescu este de parere ca Rapidul este o echipa mai buna decat celelalte doua rivale bucurestene. "Rapidul se gandeste la titlu in continuare. Ar fi nedrept sa terminam dupa Steaua si Dinamo", a declarat Lucescu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite