Site-ul UEFA: "Steaua este favorita in meciul cu Besiktas"
0* Adversara "ros-albastrilor" din grupa B a Cupei UEFA a remizat pe teren propriu cu Rizespor, in ultima etapa a Superligii turce * "Nu trebuie sa ne relaxam la Bucuresti. Mergem acolo sa invingem", a declarat antrenorul "vulturilor", Vicente del Bosque
Liderul Diviziei A, Steaua Bucuresti, va intalni, joi, pe Besiktas Istanbul, intr-un meci contand pentru grupa B a Cupei UEFA. Site-ul Forumului European, "uefa.com", prezinta pe "ros-albastri" drept favoriti in intalnirea de pe stadionul din Ghencea. "Steaua este favorita in meciul cu Besiktas. Traditia este de partea romanilor, care au intalnit de doua ori echipe din Turcia. In semifinala Cupei Campionilor Europeni, editia 1988/1989, Steaua a trecut de Galatasaray cu 4-0, goluri inscrise de Ilie Dumitrescu, Hagi, Dan Petrescu si Balint, iar in retur a fost 1-0. In primul tur al Cupei UEFA din editia 1997/1998, Steaua nu a reusit decat o remiza alba acasa cu Fenerbahce, dar a castigat cu 2-1 la Istanbul. Acum, Steaua are ocazia de a intalni cea de-a treia echipa mare din Istanbul", noteaza site-ul amintit. Besiktas a inregistrat un rezultat dezamagitor in ultima etapa a Superligii turce, remizand pe propriul teren, scor 2-2, cu Rizespor. Presa considera ca "vulturii" au avut chiar noroc obtinand un punct, in conditiile in care Rizespor a evoluat mai bine. "Besiktas trebuie sa faca rugaciuni de multumire daca a reusit sa obtina un punct in meciul de ieri. Echipa care a facut totul pentru fotbal a fost Rizespor. Besiktas este precum un foc de paie... Acum este, iar mai tarziu dispare. Se stie ca vulturul s-a indepartat de lupta pentru titlu. Nu se stie ce se va intampla in UEFA", noteaza cotidianul "Milliyet". Desi lucrurile nu au stat prea bine pentru "alb-negri", antrenorul Vicente del Bosque a declarat ca remiza cu Rizespor nu va afecta meciul cu Steaua. "Noi incercam sa avem un parcurs bun in doua competitii diferite. Nu trebuie sa ne relaxam la Bucuresti gandindu-ne ca mai avem de jucat un meci acasa, in Cupa UEFA. Vom merge acolo ca sa invingem", a declarat fostul antrenor al lui Real Madrid. Fotbalistul roman al lui Besiktas Daniel Pancu ar putea juca in meciul cu Steaua, el fiind refacut dupa o accidentare la piciorul drept. "Pancu poate sa se antreneze. Daca nu va mai avea probleme si daca antrenorul Vicente del Bosque va dori, el va putea sa evolueze in meciul cu Steaua", a spus medicul echipei, Ayhan Optur. Meciul dintre Besiktas si Rizespor a avut parte de un incident tragic in tribune, unde un fan al "vulturilor" a murit injunghiat dupa o altercatie intre suporteri. Imediat dupa constatarea decesului acestuia, politia a cerut ca portile stadionului sa fie inchise, pentru ca agresorul, identificat in urma imaginilor surprinse de camerele de luat vederi, sa nu poata parasi arena. O alta adversara din Cupa UEFA, cu care Steaua va juca saptamana viitorare, Athletic Bilbao, si-a continuat seria esecurilor in deplasare, pierzand cu 2-3 pe terenul lui Real Sociedad.