Oana Ban - cetatean de onoare al Clujului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primaria Cluj-Napoca a avut ieri un oaspete deosebit: Oana Ban, componenta a lotului national de gimnastica, medaliat cu aur la JO de la Atena. Dupa ce si-a vizitat bunica, pe care nu a vazut-o de

Primaria Cluj-Napoca a avut ieri un oaspete deosebit: Oana Ban, componenta a lotului national de gimnastica, medaliat cu aur la JO de la Atena. Dupa ce si-a vizitat bunica, pe care nu a vazut-o de peste un an si careia-i spune "bunica pitica", deoarece au aceeasi inaltime (1,39 m), sportiva clujeana a venit la primarie. Aici, inconjurata de edili, a semnat declaratia de acceptare a titlului de Cetatean de Onoare, initiativa a primarului Emil Boc care-i va aduce si 100 de milioane de lei. La 14,50, cu zece minute inainte de ora anuntata pentru emotionantul moment, in Sala de Sticla a Consiliului Local a intrat, impreuna cu mama sa, Floarea, si prima antrenoare, Rodica Campean, cea care a mizat pe talentul ei la 4 ani. A fost intampinata de aplauze, lumea a inconjurat-o si s-a uitat la ea cu curiozitatea cu care te uiti la fenomene ale naturii foarte rare. "Banut" are 18 ani si jumatate, dar copilaria nu i-a plecat inca din ochi. Am inteles din nou ca, la Deva, in mainile lui Octavian Belu si Mariana Bitang, performanta este un lucru normal. Mama Oanei a avut tot timpul ochii in lacrimi. "Cum e sa fii parintele unui asemenea copil?". "E o fericire foarte mare. E cea mai mare dorinta a unui parinte", ne-a raspuns Floarea Ban. Au urmat declaratiile oficiale, apoi deliberativul si-a vazut de treaba, deoarece avea un oras de administrat. Iar Oana a fost inconjurata de jurnalisti, dornici sa afle ce-i in sufletul unui sportiv dupa ce aude inmul tarii sale intonat cu ocazia celei mai importante competitii. Si ce inseamna pentru ea titlul de Cetatean de Onoare al Clujului. "Ma bucur foarte tare, pentru ca, la 18 ani, nu este usor sa ajungi cetatean de onoare al unui oras precum Clujul", ne-a marturisit gimnasta. Evident, am dorit sa stim ce sentimente are "Banut" despre faptul ca antrenorii ei, Octavian Belu si Mariana Bitang, sunt curtati de alte tari. "Probabil nu ar mai fi fost aceste rezultate fara ei. Noi nu am discutat cu ei aceasta problema, nu am dezbatut-o. Dar, am vorbit intre noi, fetele, si-i vom ruga sa nu plece, pentru ca numai cu ei avem aceste rezultate", ne-a spus Oana Ban. In ce priveste viitorul, Olimpiada de la Beijing, mica clujeana de aur si-ar dori sa poata ajunge si acolo. "Dar nu se stie. Oricum, eu continui", a afirmat Oana Ban. "Va dati seama, ca e greu, are deja 18 ani si jumatate", a adaugat mama ei. Ziaristii au intrebat-o care a fost momentul cel mai greu, la Olimpiada. "Am avut foarte mari emotii, dar cel mai greu a fost sa stau pe margine, sa ma uit", a venit raspunsul, trist.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite