Violenţa din şcoală, tratată ca o boală

În lipsa unor programe de prevenire şi de combatere a fenomenului care să implice elevii-problemă, tot mai mulţi copii merg cu părinţii la psihoterapie, la cabinetele de asistenţă din şcoală sau la cele particulare. Nota scăzută sau exmatricularea nu mai rezolvă actele de violenţă din curtea şcolii. Iar când dascălii şi părinţii joacă ping-pong cu responsabilitatea, câştigă teren psihologii.

Andrei B., elev în clasa a VII-a, a început să meargă la terapie, împreună cu mama sa, în urmă cu trei luni, la scurt timp după ce s-a bătut cu un coleg, a treia oară într-o lună, pe terenul de fotbal al şcolii din sectorul 6 al Capitalei, unde învaţă. „S-a certat cu un coleg de la meciul de fotbal din pauză, s-au luat la bătaie, iar Andrei l-a lovit atât de tare pe băiatul respectiv încât i-a spart dinţii.

A venit acasă speriat, mi-a povestit ce s-a întâmplat şi mi-a spus că nu-şi dă seama de ce a reacţionat aşa. Am vorbit cu mama băiatului respectiv, am stabilit că voi plăti vizitele la stomatolog ale copilului ei, mi-am cerut scuze, la fel a făcut şi Andrei, iar povestea s-a încheiat", spune Cristina B., mama lui Andrei, contabilă la o multinaţională din Bucureşti. „Acela a fost momentul în care am decis că trebuie să fac ceva - mai mult decât pedeapsa clasică pe care i-o aplicam până atunci, «fără bani de buzunar timp de o săptămână»", adaugă femeia.

Cristina B. a căutat pe internet cabinete de psihoterapie, a stat pe forumuri câteva zile şi a decis să-şi lase băiatul pe mâna unui specialist. Asta chiar dacă soţul ei n-a fost de acord. „Am mers la o şedinţă împreună, doar eu şi fiul meu. Dacă nu ar fi fost receptiv, n-aş fi mers mai departe. Dar acolo, în cabinet, după primele 15 minute, timp în care a vorbit numai terapeuta, iar eu şi Andrei tăceam mâlc, am început să facem ceva ce nu mai făcuserăm de mult - să povestim.

Sunt aproape trei luni de când mergem, săptămânal, şi tot atâtea de când încerc să-l întreb ce a făcut la şcoală şi să nu mă limitez doar la «Ce note ai luat azi?». Chiar dacă îmi povesteşte că se mai ceartă cu diverşi colegi, nu s-a mai bătut cu nimeni."Speriaţi de faptul că următorul elev violent care ajunge vedetă pe YouTube ar putea fi copilul lor, tot mai mulţi părinţi români, depăşiţi de situaţie, apelează cu încredere la psihologi.

Tânjesc după atenţia părinţilor

„Terapia de familie a crescut în ochii românilor şi nu de puţine ori chiar copiii sunt cei care îşi iau părinţii de mână şi-i aduc la cabinet", spune psihoterapeutul Anda Păcurar. Asta şi pentru că, spun specialiştii, psihoterapeuţii nu mai sunt văzuţi ca «doctori de nebuni». „Părinţii renunţă la aşa-zisele soluţii moştenite din comunism, care mai mult agravează situaţia, şi apelează cu mai multă uşurinţă la cele noi. Unele familii - pentru că terapia aceasta îi implică pe toţi membrii - au nevoie doar de o şedinţă, două, alţii de câteva luni de terapie, poate chiar un an", adaugă Păcurar.

Potrivit specialiştilor, violenţa din şcoală nu e de azi, de ieri. Fenomenul a existat dintotdeauna, însă acum e mult mai prezent la TV. „Poate până acum era bine mascată. Sau se întâmpla, dar victimele nu povesteau, şi nici agresorii nu erau atât de «narcisişti», încât să-şi filmeze agresiunile", explică Loana Ioniţă, psihopedagog la Şcoala „Sfinţii Voievozi" din Capitală.

Minorii violenţi sunt cei care au probleme mari în familie, dar pot fi şi copii care pur şi simplu îşi manifestă nevoia de a aparţine de cineva. „Părinţii nu mai au timp pentru ei, iar ei nu mai simt că există, că înseamnă ceva pentru cineva. Şi atunci încearcă să le atragă atenţia şi se impun prin violenţă, faţă de colegi sau faţă de profesori. E cea mai facilă cale", spune Anda Păcurar.

Prea puţini specialişti

Numărul elevilor care vin la cabinetul de asistenţă psihopedagogică al Şcolii „Sfinţii Voievozi" a crescut considerabil, spune Ioniţă, iar asta e valabil pentru toată ţara. La cabinet e program de 4 ore pe zi, dar specialiştii spun că ar avea nevoie de 12, la câte probleme sunt în şcoli. Din păcate, nu toate şcolile din ţară dispun de un astfel de specialist.

Nici măcar la nivelul Bucureştiului lucrurile nu sunt roz, în condiţiile în care pentru elevii din toate cele 444 de unităţi şcolare - grădiniţe, şcoli, licee, grupuri şcolare - există o reţea ce cuprinde doar 250 de psihopedagogi disponibili. Ei oferă consiliere gratuită, individuală sau de grup. Acesta e şi unul dintre motivele pentru care părinţii de copii-problemă merg „la particulari", unde trebuie să şi plătească. 

Costurile terapiei

Preţul unei şedinţe de terapie se situează, în medie, între 80 şi 100 de lei la cabinetele private. Şedinţa individuală durează 50 de minute, iar cea care implică toată familia, o oră şi jumătate.

Nu sunt orfani, dar se simt abandonaţi

15% din elevii români declară că li se întâmplă destul de des să fie furioşi, arată un sondaj Gallup realizat anul trecut.

18% din copii spun că au probleme cu alţi copii agresivi; aceasta esta una dintre principalele probleme cu care se confruntă, după notele mici şi temele pe care le primesc de la şcoală.

27% din minorii din clasele I-VIII ar vrea să discute mai mult cu părinţii despre şcoală.

31% din elevi admit că vorbesc rar sau niciodată cu părinţii lor despre planurile pe care le au.

49% din copii declară că ar vrea să se joace mai mult cu mama şi cu tata, însă acest lucru e imposibil.

Soluţii pentru cazurile de copii-victimă

Nu numai copiii care-şi bat colegii sau care se poartă urât cu profesorii au nevoie de mai multă atenţie din partea părinţilor, ci şi cei care iau bătaie. „De multe ori, părinţii sunt adepţii replicii «Dacă mai vii bătut acasă, te mai bat şi eu o dată, ca să te înveţi minte şi să nu mai stai ca prostul când îţi dă cineva cu pumnul». E mai bine ca părinţii să nu facă nimic, decât să reacţioneze impulsiv. Când nu ştii ce să faci, trebuie să îţi iei timp să te documentezi, să ceri sfatul unui specialist şi abia apoi să reacţionezi", explică psihoterapeutul Anda Păcurar.

„Copilului-victimă îi spui că îţi pare rău de ce i s-a întâmplat, nu îl ignori, dar nici nu-i plângi de milă." Deseori, copiii bătuţi îşi asumă rolul de victimă, pentru că astfel primesc atenţie. Pentru ca situaţia să se rezolve, se impune o implicare constantă din partea părinţilor şi din partea profesorilor, care trebuie să-l ajute pe copil să vorbească, să ceară ajutorul şi să aibă puterea de a-şi înfrunta agresorul.

Şcoala este oglinda societăţii

Mircea Badea, model de viaţă pentru tineri  Foto: Adevărul

Alcool, droguri, femei, violenţă. Adică tot ce avem din plin în societate - şi ce promovăm 24 de ore din 24 pe mai toate canalele media - asta avem şi în şcoli. Lucrul acesta nu trebuie să mire pe nimeni, spun psihologii, câtă vreme în România nu se fac eforturi pentru a schimba situaţia.

„Trăim într-un social care ne abuzează, ca urmare, şi noi abuzăm. Şi, ca o estimare personală, cazurile de violenţă în şcoli vor creşte cât timp nu căutăm să aplicăm soluţiile cele mai bune", e de părere Loana Ioniţă. Potrivit psihopedagogului, până la urmă, „ce semănăm, aia culegem; copiii văd la televizor şi cum se dă cu şutul în minge, şi cum se dă cu şutul în ceilalţi, vezi cazul fotbalistului Mutu". Cu toate mişcările de la nivel social, lipsa de afectivitate a părinţilor şi implicarea lor diminuată în problemele copiilor, nici nu ne putem aştepta la altceva, afirmă specialiştii în comportament uman.

Fotbaliştii au priză la clasele I-VIII

„Imaginea de sine a copiilor a avut foarte mult de suferit, ea nu e construită pe valori, ci pe nonvalori. Modelele noastre de succes sunt de la manelişti la dame de companie. Iar atâta vreme cât omul de succes este cel care se impune prin forţă, vom avea violenţă pe toate planurile", mai spune Ioniţă.

Afirmaţiile psihopedagogilor sunt susţinute de mai multe studii vizavi de modelele tinerilor din România. Un sondaj Gallup realizat în ianuarie 2010, în cadrul campaniei „Copil, caut timp. De petrecut cu părinţii mei", arată că 9% din elevii din clasele I-VIII au drept modele în viaţă cântăreţi, 7% - fotbalişti, 6% - actori, în timp ce doar 2% şi-au ales medici, inventatori, profesori sau oameni de ştiinţă.

De altfel, e cunoscut faptul că adolescenţii sunt fascinaţi de modele războinice, persoane publice precum Mihaela Rădulescu, Mircea Badea, Traian Băsescu, Sorin Oprescu, Silviu Prigoană, Dan Diaconescu sau Oana Zăvoranu. Altfel spus, în topul preferinţelor tinerilor cu vârste peste 18 ani se află oameni care au pornit de jos, care ştiu ce vor şi cum să obţină ce-şi doresc, au bani şi sunt în lumina reflectoarelor, se descurcă în orice situaţie şi sunt deseori agresivi în limbaj şi nu numai, potrivit Barometrului EURO<26, publicat în octombrie 2008.

Scăderea notei la purtare şi exmatricularea, ineficiente

Toate ştirile care anunţă bătăi în şcoală, între elevi sau între elevi şi profesori, se încheie, de cele mai multe ori cu fraza „Conducerea şcolii a început o anchetă, iar elevii implicaţi în altercaţie s-au ales cu nota scăzută la purtare."

Nota scăzută la purtare este pedeapsa dată cel mai frecvent în situaţiile de violenţă din şcolile româneşti. Pedeapsa poate fi dublată, în cazuri grave, de eliminarea elevului timp de trei zile de la cursuri şi efectuarea de muncă în folosul comunităţii sau al şcolii. Dar aceste mustrări sunt ineficiente, consideră psihoterapeuţii.

„E un principiu al logicii - dacă o pedeapsă nu dă rezultate, de ce să o mai folosesc? Când îi scazi nota la purtare sau îl exmatriculezi, copilul se simte puternic, pedeapsa nu-l nemulţumeşte, ba, din contră, îl satisface, aşa că te va provoca mereu", este de părere Anda Păcurar.  „Şcoala noastră e destul de rigidă, avem regulamente pentru elevi care nu sunt făcute de ei. Dacă minorii ar fi implicaţi în stabilirea regulilor, nu le-ar mai încălca cu atâta uşurinţă. Fenomenul violenţei va căpăta amploare de la o zi la alta dacă vom continua să rămânem la dosare de studii, cercetări şi cifre", precizează psihopedagogul Loana Ioniţă.

Proiecte pe hârtie

Potrivit acesteia, multe dintre proiectele derulate în instituţiile de învăţământ presupun chestionare de tipul „Ce e violenţa pentru voi?", sau întâlniri cu poliţiştii, care le spun, în faţa clasei, „Vio­lenţa nu e bună", sau conferinţe şi mese rotunde la care participă doar profesorii, nu şi părinţii şi cu atât mai puţin elevii-problemă.

"Când îi scazi nota la purtare sau îl exmatriculezi, copilul se simte puternic, pedeapsa nu-l nemulţumeşte, ba, din contră, îl satisface, aşa că te va provoca mereu.''
Anda Păcurar psihoterapeut