FOTO Familia de voluntari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stela şi Marian, fiul ei
Stela şi Marian, fiul ei

Stela Martin (43 de ani) şi copiii ei, Alexandra (23 de ani) şi Marian (21 de ani), petrec mult timp cu beneficiarii Fundaţiei Principesa Margareta: îi învaţă să danseze, să joace teatru sau să lucreze pe calculator. De când le oferă timpul lor liber bătrânilor singuri şi copiilor cu probleme, cei trei membri ai familiei s-au redescoperit. Stela este studentă la Facultatea de Asistenţă Socială.

Acum opt ani, când Alexandra era la liceu, ideea de voluntariat era destul de vagă în România. Ea era o puştoaică într-a zecea care ştia că vrea să facă mai multe decât face la şcoală. Îi plăcea să danseze, să fie înconjurată de oameni, să fie implicată în tot ce poate înseamna o activitate creativă de echipă. Aşa a ajuns ca timpul ei de după ore să fie dedicat atelierelor de creaţie sau organizării diverselor festivaluri de teatru, muzică şi dans.

Începuse să lucreze cu o asociaţie care se ocupa de reintegrarea socială a tinerilor aflaţi în plasament şi, spre deosebire de colegii ei de şcoală care ieşeau în oraş, Alexandra avea treabă. Petrecea timp cu tineri şi copii mai puţin norocoşi decât ea, pentru că le lipsea o familie, vorbea cu ei, desenau împreună sau dansau.

Citiţi şi:

Voluntari „de lux“ pentru reduceri la impozite

VIDEO Voluntari de România: foarte puţini români sunt interesaţi să muncească pe gratis

Voluntar de dragul aventurii sau din dorinţa de a ajuta oamenii?

Iniţial, mama Alexandrei, Stela, privea cu un oarecare scepticism activităţile Alexandrei. Considera că se oboseşte făcând atâtea: multe ore de şcoală, teme şi apoi toate celelalte. Dar a văzut că fiica sa se dezvoltă frumos, e fericită cu ceea ce face, şi mai mult decât atât, mai are şi rezultate. Alexandra începuse să înregistreze succese cu trupa de dans.

Curând, mama Alexandrei avea să apuce şi ea calea voluntariatului. În incinta şcoalii unde era profesoară de informatică, Grupul Şcolar de Arte şi Meserii Spiru Haret, s-a înfiinţat Centrul Comunitar „Generaţii", parte a Fundaţiei Principesa Margareta. Viaţa Stelei avea să se schimbe şi, odată cu ea, a întregii familii, pentru că Alexandra şi Marian, copiii ei, i se alătură.

Moneda de schimb: afecţiunea

Alexandra împreună cu unul dintre beneficiarii fundaţiei  Foto: Petrică Tănase



„Eu sunt un fel de omul bun la toate", spune Marian, care la 21 de ani este student la Facultatea de Agricultură şi, după cursuri sau în weekend vine să îşi petreaca timp cu beneficiarii Fundaţiei. Aceştia sunt copii, tineri şi bătrâni, trei generaţii aşezate sub acelaşi acoperiş, într-o cameră nu foarte mare, în care învaţă să se accepte unii pe alţii şi sfârşesc prin a se îndrăgi iremediabil.

Sunt oameni cu care destinul nu a fost întotdeauna generos, copii ce provin din familii monoparentale, sau din centre de plasament, tineri fără posibilităţi materiale, bătrâni singuri, neglijaţi de familie. La centrul „Generaţii" îşi umplu timpul cu tot felul de activităţi creative: brodează, dansează, cântă, desenează, confecţionează bijuterii, joacă în piese de teatru. Uită de necazuri şi primesc necondiţionat timpul, atenţia şi talentul voluntarilor.

Oameni obişnuiţi, studenţi sau adulţi care după job îşi rup din timpul propriei familii ca să vină aici şi să petreacă timp împreună. Moneda de schimb este întotdeauna afecţiunea. „E un sentiment minunat acela că ai făcut ceva cât de mic pentru cineva. Până la urmă, să spunem că eu îi învăţ câţiva paşi de dans şi atât, ce mare lucru, dar de fiecare dată e mai mult decât asta, pentru ei contează enorm", spune Alexandra, care la 23 de ani are acum şapte ani de voluntariat în spate. 

Ea spune că nu tehnica dansului este neapărat cea care contează, ci ceea ce le aduce de fapt exersarea ei: „Când stau aici în spaţiul acesta restrâns şi dansează unii în faţa altora, capătă încredere în ei, îşi depăşesc inhibiţiile, şi în aceste momente se apropie."

Alexandra îi învaţă pe copiii care vin la centru dansuri moderne, merge împreună cu ei la Festivaluri de dans pentru amatori, de unde pot prinde din zbor idei pentru coregrafiile ulterioare de la centru, participă la evenimentele organizate de Fundaţie, unde dau spectacole cu ce repetă aici. În fiecare sâmbătă, Alexandra alege să îşi petreacă ziua liberă - ea a fost angajată în echipa de PR a Fundaţiei, după câţi ani de voluntariat - la centru, cu cei care în timp au devenit a doua ei familie.

Scenete cu teatrul „Generaţii"

Alexandra împreună cu unul dintre beneficiarii fundaţiei  Foto: Petrică Tănase

Sala centrului „Generaţii“, la sfârşitul repetiţiilor de dans  Foto: Petrică Tănase



Fratele Alexandrei ajută şi el: face ore de calculator cu copiii, ba chiar şi cu bătrânii, ajută la organizarea diverselor evenimente ale Fundaţiei, a învăţat să coasă şi o ajută pe mama lui să realizeze costumele pentru piesele teatrului de păpuşi. Da, între timp Stela a pus pe picioare teatrul de păpuşi „Generaţii".

Alexandra povesteşte cum s-a întâmplat asta: "I-a venit ideea şi nu a stat prea mult pe gânduri. A căutat pe internet poveşti bune de pus în scenete şi modele de costume. Apoi s-a apucat să le confecţioneze, cu ajutorul doamnelor în vârstă care vin la centru."

Aşa au luat naştere personaje ca Fata moşului şi Fata babei, zâne, zmei şi feţi frumoşi. Cei tineri au învăţat să coasă de la cei bătrâni şi împreună au meşterit costumele şi decorul scenetei. Apoi au exersat rolurile, copii, tineri şi bătrâni, toţi la un loc. Apoi au fost spectacolele. Au particpiat la ONG Fest, la Săptămâna Voluntariatului, au mers chiar la Căminul de bătrâni Sfântul Dimitrie.

La toate spectacolele şi evenimentele, fie ele de dans, teatru de păpuşi sau pantomimă, cei trei au mers mereu împreună, mamă, fiică şi fiu, şi tot împreună le-au pregătit. Au început să fie mai atenţi unii cu alţii, şi să îşi aprecieze mai mult unii altora calităţile. Şi s-a mai întâmplat ceva: au devenit prieteni. 

"Când stau aici în spaţiul acesta restrâns şi dansează unii în faţa altora, capătă încredere în ei, îşi depăşesc inhibiţiile."
Alexandra Martin
voluntar

Fundaţia Principesa Margareta împlineşte 20 de ani

Sala centrului „Generaţii“, la sfârşitul repetiţiilor de dans  Foto: Petrică Tănase

Marian, Stela şi Alexandra, în excursie   Fotografii: Arhivă Personală



Mâine, 25 octombrie, Fundaţia Principesa Margareta a României organizează la Ateneul Român a treia ediţie a concertului caritabil regal în beneficiul tinerilor artişti aflaţi în situaţii materiale dificile. Soprana Nelly Miricioiu, o voce recunoscută a scenei lirice mondiale, baritonul roman Yuriy Tsiple şi Orchestra Română de Tineret, dirijată de Horia Andreescu, vor susţine începând cu ora 18.00 un concert extraordinar.

Evenimentul este organizat în fiecare an cu prilejul zilei de naştere a Regelui Mihai, co-fondator al Fundaţiei, alături de Principesa Margareta. Anul acesta, concertul aniversează şi 20 de ani de activitate ai Fundaţiei. Biletele au preţuri cuprinse între 150 şi 300 lei si sunt disponibile în reţeaua de magazine Eventim - magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Cărtureşti, librăriile Humanitas - şi pe www.eventim.ro.

Centrul „Generaţii", şansa la o altă viaţă

Marian, Stela şi Alexandra, în excursie   Fotografii: Arhivă Personală

Pe scenă, la un spectacol cu Teatrul de păpuşi al centrului



Centrul  „Generaţii" aduce împreună vârstnici, tineri şi copii care primesc sprijin din partea Fundaţiei Principesa Margareta a României. Ei participă zilnic la activităţi organizate de echipa centrului, cu sprijinul voluntarilor: ateliere de pictură şi confecţionare a obiectelor decorative, cursuri de calculator, cursuri de limbi străine, dansuri, gimnastică, sau piese de teatru.

De asemenea, există o cantină socială şi în cadrul centrului se oferă sprijin financiar pentru plata taxelor de liceu sau grădiniţă. La centru funcţionează şi un coafor special, unde vârstnicii primesc gratuit servicii de tuns, vopsit şi coafat, oferite de stilişti în curs de formare, ce studiază la şcoala de meserii Spiru Haret, în colaborare cu L'Oreal Professionel.

Centrul „Generaţii" are în componenţă 50 de copii şi 45 de tineri din familii monoparentale, cu o situaţie financiară dificilă sau din centre de plasament, 150 de vârstnici singuri, neglijaţi de familie sau cu o situaţie financiară precară şi aproximativ 42 de voluntari.

Ei oferă meditaţii la materiile şcolare şi lecţii de limbi străine pentru toţi beneficiarii centrului, merg cu ei în excursii şi tabere, vizitează împreună muzee sau alte obiective culturale, organizează concursuri de şah, table sau rummy, ori îi învaţă pe cei vârstnici să folosească calculatorul, oferă şedinţe de consiliere psihologică şi juridică. Fundaţia selectează şi oferă instruire tinerilor voluntari care doresc să ofere în fiecare săptămână câteva ore din timpul lor. 

„Cei care vin aici la început sunt de obicei apatici, mulţi par depresivi, parcă nu au chef de nimic. Bătrânii sunt singuri şi nu au cu ce îşi ocupa timpul acasă. Dar apoi se schimbă. Parcă preiau din energia celor tineri. Încep să vorbească, să povestească, să râdă", spune Sorin Marinescu, coordonatorul centrului.

Pe scenă, la un spectacol cu Teatrul de păpuşi al centrului

Beneficiarii centrului, o familie fericită

Beneficiarii centrului, o familie fericită
Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite