Cum se tratează insomnia
0Evitarea cafelei şi ciocolatei înainte de culcare combate tulburările de somn. Persoanele cu un program neregulat de somn au un risc mai mare de a avea probleme digestive şi, implicit, de greutate. În plus, acestea pot deveni anxioase sau depresive.
Specialiştii atrag atenţia că, în cele mai multe situaţii, somniferele sunt inutile, deoarece insomnia este o tulburare determinată în mare parte de stilul de viaţă dezordonat. „Iniţial, tratamentul constă în corectarea unor comportamente vicioase şi în aplicarea unor reguli de igienă a somnului“, explică medicul primar psihiatru Alexandru Paziuc, de la Spitalul de Psihiatrie din Câmpulung.
Astfel, substanţele psihoactive, precum cafeaua, băuturile de tip cola, ciocolata şi ceaiul negru sau verde, nu trebuie consumate înainte de somn. Acestea intensifică activitatea creierului şi întârzie foarte mult somnul. În schimb, înainte de a merge la culcare sunt indicate câteva activităţi relaxante, precum cititul, o baie călduţă, ascultatul unei melodii liniştitoare şi chiar meditaţia.
De asemenea, exerciţiile fizice contribuie la îmbunătăţirea calităţii somnului, cu condiţia să fie realizate cu cel puţin şase ore înainte de a merge la culcare. Specialiştii spun că efortul fizic este urmat la scurt timp de o creştere a temperaturii corpului, care scade brusc după câteva ore. Drept urmare, organismul intră într-o stare de somnolenţă.
Calculatorul inhibă somnul
Lumina pe care o emit televizorul şi calculatorul este un alt factor declanşator al insomniei. „Lumina calculatorului acţionează ca un excitant asupra sistemului nervos.
În timp, cei care se uită la televizor cum ajung acasă, după o zi în care au utilizat calculatorul, se pot confrunta cu depresie, stări de anxietate şi cu probleme de memorie“, completează medicul de familie Călin Ciubotaru. La acestea, se mai adaugă şi obiceiul de a lua masa de seară la ore foarte târzii.
Prin urmare, apariţia tulburărilor de somn este inevitabilă, deoarece stomacul este foarte încărcat şi, în loc să se odihnească, trebuie să proceseze masa de seară.
Când schimbarea stilului de viaţă nu dă rezultate, medicul poate prescrie insomniacului somnifere uşoare, însă cu restricţie. „Somniferele se administrează doar în anumite situaţii, iar doza trebuie să fie foarte mică.
Mai exact, pacientul trebuie să ia somnifere doar de două-patru ori pe săptămână, iar perioada de administrare trebuie să fie de maximum patru săptămâni“, spune psihiatrul Alexandru Paziuc. De asemenea, întreruperea medicaţiei trebuie să aibă loc treptat, pentru a preîntâmpina reapariţia insomniei.
Sedative hipnotice doar în cazurile grave
În insomnia cronică, psihiatrul poate recomanda hipnotice, un tip de somnifere cu acţiune rapidă de inducere a somnului. Acestea nu trebuie confundate cu barbituricele, medicamente prescrise pentru menţinerea somnului. În general, atunci când medicul prescrie hipnotice trebuie să ţină cont de vârsta pacientului şi de starea de sănătate a acestuia.
„Bătrânii, femeile gravide şi persoanele care suferă de apnee în somn, de boli de ficat sau de boli renale şi folosesc hipnotice au un risc crescut de a avea reacţii adverse (somnolenţă diurnă şi tulburări de memorie)“, conchide medicul psihiatru Alexandru Paziuc.