Unde vedem filme: la TV sau la cinematograf?

Tabieturile, comoditatea, exigenţa în materie de filme şi spectacolele cu priză la public pe care le oferă televiziunile i-au scos pe români din cinematografe şi i-au mutat în sufragerie. Numărul clienţilor din cinematografe a scăzut drastic. A crescut însă publicul de filme piratate văzute la PC şi numărul celor care cumpără DVD-uri.

În urmă cu 31 de ani, trupa britanică The Buggles lansa piesa-epitaf „Video killed the radio star". Televizorul începuse de mult să ucidă în masă fragilitatea vocilor care răzbăteau, singure, din difuzoarele radiourilor şi care strângeau oamenii laolaltă. Dar radioul n-a murit încă, se opune jurnalistul Cristian Tudor Popescu, unul dintre invitaţii rubricii de astăzi, şi nu va muri cât timp se va merge cu maşina. Însă cinematograful din România, spune el, întâmpină deja probleme în lupta cu televizorul.

Era o vreme când, spune Popescu, spectatorii aveau contact cu ecranul, râdeau, îi aplaudau pe actori. În prezent, în sălile de mall, nu se aude decât foşnetul pungilor de floricele şi diverse sunete scoase de telefoane. Dar nici cinematograful nu o să moară prea curând, revine Popescu asupra profeţiei, doar că salvarea stă în ceea ce vedem acum: spectacole bune, pe ecrane mari, cu tehnologie multidimensională şi efecte speciale.

Cea de-a doua opinie despre cultura mersului la cinematograf şi despre abandonarea starurilor de cinema pentru micul ecran îi aparţine unei tinere la fel de pasionate de film. Normal, spune ea, e frumos şi recomandabil să vezi o pelicul bună la cinematograf. Problema e, remarcă ea, de unde să iei acea peliculă bună. Pentru că, spune o vorbă, dacă vrei să vezi un film de calitate, nu te uita neapărat la câştigătorii Oscarurilor.

Marga Ionescu, cinefil din tânăra generaţie, merge la cinematograf dacă ştie că va vedea o abordare de calitate. Iar ocaziile, după cum mărturiseşte, sunt rare. Altfel, internetul este plin de versiuni gratis ale marilor premiere, chiar dacă ilegale.

„Românul este dependent de televizor"

La începutul anilor '60, tânărul Cristian Tudor Popescu vedea pentru prima dată un film la cinematograf: „Rin Tin Tin şi misterul lânii de aur". Mai târziu a fost fermecat de Cinematecă. Încă păstrează amintirea sălilor vii de altădată, când publicul striga, cu pasiune şi fără perdea, „Pup-o, bă!" Acum, pe lângă întuneric, e şi linişte de mormânt în cinematografele româneşti. Sunt puţini spectatori şi nicio reacţie.

„Explicaţia principală a pustiirii cinematografelor este fenomenul «televiziunea din România». Avem o explozie de televiziuni private. Cetăţeanul român este dependent de televiziune. Avem multă televiziune, tabloidizată aproape în totalitate, care atrage publicul dornic să stea acasă", spune Popescu.

Dar cinematograful nu a însemnat nici în timpul lui Ceauşescu o formă cultură, adaugă Cristian Tudor Popescu, ci tot de divertisment: „Oamenii se duceau la cinema aşa cum se duceau la fotbal, aşa cum se uită acum la emisiunile de divertisment de la TV, pentru că pe vremea lui Ceauşescu nu le aveau.  Ei se duceau la film în lipsă de altceva mai bun, nu pentru că le-ar fi plăcut cinematograful. De-asta a fost atât de rapidă golirea cinematografului în perioada actuală".

Cineastul apreciază că românii au un punct slab, şi aşa ajung să fie exploataţi de către televiziuni: „Caracteristica principală a consumatorului român de filme este lenea, comoditatea. Câtă vreme poate sta acasă, cu o bere în faţă şi să se uite la televizor, de ce să iasă la cinematograf, să-şi ia bilet, să dezbată tema filmului cu prietenii?!"

Acum, reţinut de alte chestiuni, Cristian Tudor Popescu ajunge la cinema o  dată la trei săptămâni şi a mărturisit că nu pierde peliculele româneşti. Ultimul film văzut a fost „Copilăria lui Icar", de Alex Iordăchescu, coproducţie România/ Elveţia/ Franţa.

„Prefer să văd filme într-o sală de cinema"

Magda Ionescu are 30 de ani şi a crescut cu porţiile de filme difuzate la Telecinemateca lui Tudor Caranfil, într-o lume unicat în peisajul TV de atunci. Depăşind această etapă a abecedarului cu actori şi regizori, Magda nu a rămas un simplu spectator. Acum a absolvit o sesiune de cursuri de scenaristică şi scrie cronici de film pentru un site de profil.

Tânăra ne-a mărturisit că unul dintre reproşurile pe care le face pieţei româneşti de filme difuzate la cinematograf este acela că majoritatea peliculelor sunt proaste: „Merg la cinema numai la filme care, cred eu, merită să fie văzute. Una peste alta, prefer să văd filme la cinema, pentru că la calculator, calitatea imaginii nu este nici pe departe aceeaşi. În lipsa celor originale, la cinema sau pe DVD, un cinefil ca mine îşi permite, cu uşoară aroganţă, ilegalitatea de a pirata".

Suntem contemporani cu Hollywoodul marilor zâmbete şi drame, dar 90% din creaţiile actuale care rulează la noi sunt de „plastic", adaugă Magda: „Pentru acestea nu merită să te deplasezi la un mall, să-ţi creezi dureri de cap cu parcarea, să dai bani pe bilet şi pe o pungă de floricele de porumb. Din păcate, foarte puţine dintre filmele bune ajung să fie difuzate în România, pentru că nu sunt rentabile".

Singura gură de aer proaspăt, pentru ea, o reprezintă filmele nominalizate la Oscar, programate în februarie: „Prin puterea premiilor, le creşte puţin cota la box-office. Şi dacă filmele bune nu ajung la cinema, nu-mi permit să dau un preţ de patru, cinci sau chiar şapte ori mai mare decât al unui bilet la cinema pentru a cumpăra DVD-urile". Magda vorbeşte de lipsuri şi în cazul producţiilor vechi: „La fel şi cu filmele vechi, pe care nu le vedem la televizor, dar nici nu le prea găsim la magazinele specializate în DVD-uri. Deşi variantele piratate nu arată la fel de bine ca la cinema, un cinefil ca mine n-are de ales".

"Din păcate, foarte puţine dintre filmele bune ajung să fie difuzate în România."
Magda Ionescu
cinefilă