Dilema săptămânii: Spaţiu deschis sau birou?

Corporatismul a adus în România conceptul de „open space“, care a înlocuit familiarele birouri. Rubrica din această săptămână este dedicată spaţiului în care petrecem, oficial, opt ore pe zi.

După Revoluţie, odată cu schimbarea regimului politic, conceptul de „organizare a muncii" a căpătat alte valenţe, capitaliste, şi a devenit, treptat, „cultură organizaţională". Jobul a înlocuit locul de muncă, iar clădirile înalte cu pereţi de sticlă sau din beton au apărut în locul coloşilor industriali.

Pe vremuri, cu excepţia halelor de producţie, toată activitatea unei societăţi se petrecea în birouri separate. Contabilitatea nu ştia ce face Juridicul, iar Juridicul bătea din când în când la uşă la Aprovizionări, pentru hârtie, tuş de ştampile sau neoane.

În zilele noastre, departamentele unei societăţi, fie de asigurări, de presă sau de jocuri pentru calculatoare, sunt rânduite în acelaşi spaţiu. Şi pentru şefi s-au schimbat lucrurile: unii nu mai stau la fel de izolaţi, nu mai au anticameră cu secretară, ci doar un birou cu pereţi transparenţi şi uşa mereu deschisă.

Rolul unui spaţiu deschis - sau „open space" - a fost să creeze o legătură profesională mai bună între angajaţi, să crească interacţiunea dintre aceştia pentru îndeplinirea unui scop comun şi să reducă din cheltuielile companiei.

Ce-i drept, sunt domenii în care spaţiul deschis este cel mai potrivit, cum e, de pildă, o redacţie de ziar. De exemplu, broaştele şi balamalele uşilor de birouri nu ar rezista nicio zi la traficul din redacţia „Adevărul".

Cu toată noutatea pe care a adus-o, „open space"-ul este blamat de angajaţi. Motivele sunt diverse: a dispărut intimitatea dintr-un birou cu cel mult cinci-şase oameni, iar zgomotul de fond e mai degrabă o gălăgie adolescentină. Acest din urmă aspect este, pentru un angajat obişnuit să lucreze în birou, un coşmar.

„În open space, căştile îţi sunt cel mai bun prieten"

Domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor este unul dintre cele mai active, cu cele mai rapide transformări şi reacţii într-o societate. Şi pentru ca toate aceste atribute să funcţioneze cum trebuie, departamentele sunt organizate, de regulă, după sistemul „open space".

Valentin Mărculescu (40 de ani) lucrează într-o astfel de firmă din Bucureşti, ca programator. Este o meserie care, la propriu, îl leagă de scaun.  Petrece mult timp la birou, chiar mai mult decât cu familia, după cum îi place să glumească, şi are dreptate.

„Compania noastră a organizat interiorul după model occidental, fără pereţi despărţitori. Fiecare angajat are un birou şi un spaţiu destul de confortabil în care îşi desfăşoară activitatea. Acum, nu ştiu dacă pentru mine şi pentru colegii mei ar fi mai bine să avem birouri de câte patru sau cinci persoane. Cred că cel mai bun argument în favoarea open space-ului este că în cazul nostru birourile nu ar fi practice. De exemplu: acum lucrez la un proiect împreună cu alte 20 de persoane.

Suntem împărţiţi pe grupe, astfel încât toate componentele proiectului să fie acoperite. Noi comunicăm permanent. Nu ştiu ce am face dacă am fi nevoiţi să trântim uşi toată ziua şi să ne fâţâim dintr-un birou într-altul", explică Valentin.

După ce a terminat facultatea, Valentin a fost angajat numai în firme organizate în spaţiu deschis. El spune că  că adaptarea la regulile nescrise ale unor astfel de condiţii de lucru depinde şi de caracterul fiecăruia.

„Partea cea mai proastă la un spaţiu deschis este, evident, zgomotul. Râsete, nervi, discuţii în contradictoriu cu glas tare - toate acestea îţi pot face viaţa amară, dacă nu ştii să te protejezi. Atunci când atmosfera devine încinsă, eu îmi pun căştile şi ascult muzică. Căştile sunt prietenul cel mai bun pentru cei care lucrează în open space", adaugă Valentin.

"Râsete, nervi, discuţii în contradictoriu cu glas tare - toate acestea îţi pot face viaţa amară, dacă nu ştii să te protejezi."
Valentin Mărculescu
programator IT

„Am fugit întotdeauna de spaţiile deschise"

Marius Mîndrilă (52 de ani) este consilier juridic în cadrul unei companii de consultanţă cu activitatea în oraşul Craiova şi nu a lucrat niciodată cu mai mult de două persoane în birou. „Dintotdeauna am fugit de spaţiile deschise pentru că nu mă pot concentra în zarva creată în jurul meu. Există în această meserie o serie de operaţiuni care, dacă sunt făcute în condiţii de stres, riscă să-ţi prăpădească tot proietul", explică Marius Mîndrilă. Mai mult, acesta spune că a refuzat mai multe oferte de angajare tocmai din cauza mediului de lucru. „Nu agreez această tendinţă corporatistă de a-i pune laolaltă, într-o hală, pe toţi angajaţii unei companii. Deşi a fost, poate, gândită pentru stimularea productivităţii şi a interacţiunii dintre salariaţi, eu cred că sunt o mulţime de domenii în care liniştea este cea care încurajază succesul".

Deşi agitaţia dintr-o încăpere aglomerată cu birouri este principalul motiv pentru care Marius Mîndrilă preferă să lucreze, izolat, în tihna propriului cabinet, acesta este de părere că un angajat care se află, adesea, în situaţia de a interacţiona, vrând-nevrând, cu ceilalţi colegi este mult mai obosit la finalul unei zi de muncă.

„Poate că nu vrei să auzi mereu bancul spus de colegul de lângă tine şi, evident, valul de râsete ale celorlalţi însă nu ai cum să stai în fiecare zi cu căştile în urechi. Aşa că trebuie să iei câte o pauză la fiecare povestioară. E obositor! La vârsta mea, cu sinceritate vă spun, abia mai pot face faţă istoriilor mele, dar să mă mai preocupe şi altele. Vreau linişte şi, încă ceva, poate la fel de important, privirile dezaprobatoare ale celor din jur atunci când faci gesturi fireşti precum căscatul ori suflatul nasului mă indispun. N-am nevoie de astfel de gesturi involuntare care să-mi confirme că mi-e somn ori că sunt răcit", explică Marius Mîndrilă.

"În încăperile cu prea multe birouri trebuie să iei câte o pauză la fiecare povestioară a celorlalţi angajaţi ai companiei. E obositor!"
Marius Mîndrilă
consilier juridic