Kaizer cu viermi, în galantare
0Inspectorii pentru protecţia consumatorului au depistat la raft şi carne tocată de calitate necorespunzătoare Chiar dacă verificăm cu atenţie termenul de valabilitate al produselor
Inspectorii pentru protecţia consumatorului au depistat la raft şi carne tocată de calitate necorespunzătoare
Chiar dacă verificăm cu atenţie termenul de valabilitate al produselor cumpărate de la supermarket, acest lucru nu ne scuteşte de surprize neplăcute. Nu întotdeauna ce scrie pe etichetă se află şi în ambalaj.
În urma unor reclamaţii, Oficiul pentru Protecţia Consumatorului Cluj a amendat, ieri, două supermarketuri din Cluj-Napoca cu câte 30.000 de lei pentru vânzarea de carne tocată necorespunzătoare din punct de vedere sanitar. "Nu este vorba de carne expirată. Ea era în termen de garanţie, tocmai aici este problema. Cu toate că era în garanţie, în urma analizelor de laborator s-a constatat că era improprie consumului şi ar fi pus în pericol sănătatea consumatorilor", ne-a declarat directorul OPC Cluj, Mircea Avram. Pe lângă amenzile de 30.000 de lei date pentru fiecare caz, au fost retrase de la vânzare peste 30 de kilograme de carne tocată. Tot în termen de garanţie, în urma unui control a fost depistat şi kaizer plin cu viermi. "Pe lângă kaizer, am găsit şi carne tocată cu resturi de salam în interior", a adăugat Mircea Avram.
Produsele vrac, nerecomandate
În judeţul Teleorman, probleme apar, în general, la produsele congelate. "Omul cumpără un produs, şi când se duce acasă şi decongelează, constată că produsul prezintă modificări. Miroase urât sau are culoare necorespunzătoare, din cauza faptului că vânzătorul nu respectă condiţile de depozitare şi de transport. Astfel de probleme întâlnim la pulpele de pasăre, pentru că vin în baxuri mari. De aceea nu le mai dăm voie să le comercializeze vrac. Când este desfăcut baxul, este modificată şi temperatura de păstrare", ne-a spus Cristiana Savu, director executiv OJPC Teleorman. "Consumatorii se orientează, ca şi noi, după aspect, miros, condiţii de depozitare. Recomandăm numai produsele ambalate, şi nu pe cele vrac la care apar cele mai mari probleme", a menţionat Mioara Guriţă, inspector OJPC Teleorman.