Vor scădea preţurile! Ce urmează după?

Să facem o distincite între producătorii internaţionali şi cei interni.

Cei care produc în străinătate îşi fac probabil calcule de următoarea manieră: scădem preţurile în medie cu 20% (ele oricum trebuiau scăzute de mult timp, preţuri cu 700% mai mari pentru un produs, aşa cum se întâmplă încă în România nu se vor găsi niciunde pe mapamond, fiind vorba de un furt făţiş) deci şi piaţa va scădea cu 20%. Clawback-ul (impozitul aplicat pe cifra de afaceri calculat prin nivelul de depăşire a bugetului alocat medicamentelor compensate şi gratuite) va scădea şi el de la 20% la 0! În cifre absolute ministrul sănătăţii evoca o scădere cam de 300 de milioane de euro. Această sumă “disponibilizată” va fi destinată medicamentelor compensate! Realitatea nu stă chiar aşa deoarece suma nu va intra în bugetul CNAS ci va fi echilibrată de taxa clawback care nu va mai fi plătită. Deci medicamentele noi, care musai trebuie băgate în circuitul curativ, vor determina o revenire a creşterii taxei, în timp scurt, la acelaşi nivel de 20%, deoarece efortul bugetar pentru a suporta deschiderea listei este tot de 300 de milioane de euro (500 de milioane euro după alte surse)! Trăgând linie, peste 1-2 trimestre ne vom afla în aceiaşi situaţie însă noile medicamente se vor găsi pe piaţă iar veniturile globale ale producătorilor internaţionali se vor găsi cam la acelaşi nivel ca azi.

În acelaşi timp să vedem ce vor păţi producătorii indigeni, atâţi cât mai sunt încă. În practică, la prima aplicare a ordinului de preţ al medicamentelor s-a putut institui regula conform căreia preţul medicamentelor generice nu poate depăşi 65% din valoarea medicamentului inovativ. După scăderea preţului inovativelor (fie şi numai cu 20%) şi pragul de 65% aplicat la acesta va conduce la un preţ al genericelor cel puţin cu 20% mai mic. De aici însă vor începe problemele majore, existenţiale, pentru această categorie de producători. Producătorii de generice nu au sursă pentru depăşirea cifrei de afaceri, deoarece nu au molecule noi, singure pe piaţă, aşa cum au producătorii de inovative. Practic, la fiecare bulină din noile molecule introduse pe piaţă (tratamentele noi ating şi 30-50000 de euro pe luna per pacient tratat) producătorii de generice vor fi nevoiţi să plătească prin clawback din ce în ce mai mult, înregistrând pierderi din ce în ce mai mari!! Un astfel de mecanism, dacă ar fi aplicat, va conduce încă din primele două trimestre la falimentul industriei de medicamente din România!!

În concluzie, de îndată ce preţurile vor fi scăzute, şi nouă listă de medicamente aprobată, toate forţele se vor indrepta către o singură ţintă – taxa clawback. Producătorii internaţionali deoarece, după ce vor fi rezolvat problema noilor medicamente compensate, nu vor concepe să le dea gratuit Românilor (taxa clawback va reflecta exact cheltuielile suplimentare făcute cu aceste noi molecule, principaala sursa de creştere a pieţei). Producătorii indigeni se vor fi trimişi direct în faliment dacă aceasta taxă îi va mai viza, faţă de ziua de azi trebuind să suporte reduceri ale veniturilor de 20-30-40%  care nu se pot reflecta în preţul de vânzare. Nu cred că există producător capabil să suporte astfel de taxare!

O primă soluţie ar fi introducerea taxei de clawback pe fiecare produs în parte. Ar fi un mecanism mai corect decât cel actual dar în continuare inacceptabil şi nedrept. Nu exista un motiv real pentru care un producator ar tebui să suporte creşterea consumului. Oamenii aceştia nu vând toxice, ţigări sau substanţe interzise! Singura măsură acceptabilă ar fi introducerea concomitentă a contractelor cost-volum-rezultat, chiar şi în forma ei cea mai agresivă (banii inapoi în cazul lipsei de efect). Acum 2 ani, in lume erau contabilizate 124 de tipuri de contracte intre finantatorii publici (case de asigurari publice, ministere ale sanatatii etc) si furnizorii de medicamente. Romania aplica unul singur si acela intr-o maniera inexistenta alt undeva  in lume – o taxare a cifrei de afaceri raportat la bugetul national alocat medicamentelor! Această rigiditate (unii i-ar spune incompetenţă) nu este involuntară. Ea este forma de manifestare a unor interese individuale, a coruptiei ca s-o spunem mai pe sleau, care a permis unora realizarea de beneficii enorme in detrimentrul altora.

Măsura reducerii de preţuri luată singular, ignorând restul cadrului fiscal, este sinucigaşă, împingând la alte dezechilibre uşor de anticipat. Populismul greţos al reducerii preţurilor clamând un ipotetic dar inexistent benefic al pacienţilor, după 5 ani de încălcare a legii, trebuie înlocuit imediat cu o gestionare responsabilă a pieţei de medicamente, dincolo de dorinţa de înavuţire, de corupţie şi de interese politice. 

Ceea ce este dureros însă este faptul că exceptând masmedia, nici Primul Ministru Victor Ponta, nici Ministrul Sănătăţii Nicolae Banicioiu, nici opoziţia şi nici măcar Preşedintele României Klaus Iohannis, nu dau semne că ar dori şi ar susţine o soluţie de evitare a unor turbulenţe previzibile dar grave în domeniul tratării bolnavilor.