De ce tăcerea este, într-adevăr, de aur pentru psihic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sunt suficiente trei minute de tăcere pe zi pentru a învăţa să ne concentrăm şi să-i ascultăm mai bine pe cei din jur FOTO Shutterstock
Sunt suficiente trei minute de tăcere pe zi pentru a învăţa să ne concentrăm şi să-i ascultăm mai bine pe cei din jur FOTO Shutterstock

Liniştea adevărată e o raritate. Şi tocmai de astfel de linişte avem nevoie pentru a ne putea concentra şi pentru a deveni mai creativi, spun specialiştii.


Pentru mulţi dintre noi, linişte înseamnă doar momentul în care ne punem în pat noaptea şi închidem ochii. Pentru şi mai mulţi, nici măcar somnul nu este o perioadă de linişte, fiindcă este tot mai întâlnit fenomenul adormitului cu televizorul sau computerul aprins.

O „cură“ de tăcere şi linişte – fie că este vorba despre o vacanţă de o săptămână sau de câteva momente în care nu vorbeşti şi nu gândeşti nimic, doar te concentrezi asupra propriei respiraţii – este un beneficiu real pentru starea psihică, potrivit „Huffington Post“.

În medicina tradiţională asiatică, Mauna – tăcere observaţională – este chiar o practică terapeutică. Este vorba, de fapt, despre a nu vorbi şi despre a-ţi concentra atenţia asupra interiorului spiritual al corpului. În Vest, momentele de tăcere marchează reflectarea şi respectul adus, de exemplu, unor persoane dispărute.

O dovadă că tăcerea este de aur o oferă autoarea Twyla Tharp, în cartea sa „Obiceiul creativ“ („The Creative Habit“). Ea scrie despre o soprană care a fost nevoită să nu mai vorbească timp de trei săptămâni pentru a-şi menaja coardele vocale după o problemă de sănătate. Ei bine, femeia s-a bucurat atât de mult de tăcere, încât a transformat acest episod de muţenie într-un soi de ritual anual. „Nu este vorba numai despre relaxarea «muşchiului artistic», adică a vocii, ci şi despre reflectarea mai atentă asupra lucrurilor care merită să fie spuse şi asupra celor care nu merită. Este un editor perfect al sufletului artistic“, spune Tharp.

„Când petreci timp doar fiind prezent şi observându-ţi respiraţia, gândurile, sentimentele şi experienţele, începi să realizezi cât de triviale sunt, de fapt, grijile tale de zi cu zi“, confirmă şi scriitorul Mark McGuinness, care consideră creativitatea ca fiind un „efect secundar“ al meditaţiei.

Tăcerea poate fi terapeutică

Omul modern are parte de foarte puţină linişte, nivelul de zgomot din jurul nostru sau din mintea noastră împiedicându-ne să ne deschidem către gânduri noi. „Când reuşeşti să obţii liniştea şi pacea, gândeşti mai limpede, te simţi mai bine cu tine şi simţi cum corpul se recuperează“, este de părere profesorul Bruce Davis, psihoterapeut care an de an organizează pauze de linişte (fără să vorbească) lungi de o săptămână, în Assisi, Italia, pentru pacienţii lui.

Tăcerea te face un ascultător mai bun

„Numai trei minute de tăcere pe zi reprezintă un exerciţiu grozav care te ajută să-ţi resetezi urechile, să le antrenezi să asculte mai bine“, explica Julian Treasure, organizator de traininguri pentru angajaţi, în cadrul TED Talk 2011.

Dacă nu ne propunem o pauză de vorbire, chiar şi atunci când vrem să ascultăm, minţile noastre compun replicile pe care am vrea să le dăm partenerului de dialog, ceea ce ne ştirbeşte considerabil din atenţie. 

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite