Cât de reală este dependenţa de sex? Opiniile psihoterapeuţilor

Depedenţa de sex există sau în spatele ei încercăm să ascundem alte probleme psihice pe care le avem? Depinde pe cine întrebi, pare să fie răspunsul. Unii psihoterapeuţi au îndoieli referitoare la existenţa unei astfel de dependenţe spunând că mai degrabă este vorba de un mit cultural, pe când alţii consideră că acest tip de adicţie chiar există. Iar tratamentul prescris ar trebui să fie similar dependenţei de droguri sau de alcool.

Există sau nu depedenţa de sex? Ei bine, răspunsul la această întrebare e de natură să-i încurce chiar şi pe psihoterapeuţi. Unii susţin că mulţi dintre pacienţii diagnosticaţi cu această dependenţă - şi care de fapt nu ar fi chiar atât de mulţi pe cât se crede – îşi ascund în spatele diagnosticului ruşinea de a avea un comportament erotic despre care cred în mod eronat că ar fi greşit. Alţi psihoterapeuţi însă cred că – pentru un grup redus de persoane – sexul şi comportamentul asociat acestuia este la fel de distructiv ca în cazul oricărui alt tip de dependenţă, scrie cnn.com.

Pentru prima oară, conceptul dependenţei de sex a apărut în 1980, când Patrick Carnes, universitar american care a înfiinţat Institutul Internaţional pentru Studiul Traumei şi Adicţiilor -  a publicat cartea „Out of the Shadows“. Cartea aborda pentru prima oară problema adicţiei şi a  comportamentului sexual compulsiv.   

Imediat au apărut pe piaţă centre de tratament care desfăşurau un program în 12 paşi şi nenumărate resurse au fost investite în jurul acestei etichete, în ciuda faptului că un astfel de diagnostic clinic nu exista în nomenclatorul bolilor mintale.  

Potrivit psihoterapeutului american Joe Kort dependenţa de sex este „un mit cultural“. Acum 30 de ani, mai spune acesta, nu aveam o cale mai bună de a descrie persoanele îngrijorate de comportamentul lor sexual scăpat de sub control, astfel că are sens faptul că a fost considerat o adicţie. Însă nu mai este un diagnostic de actualitate, consideră acesta.

Dar ar trebui să fie unul? Până la urmă ce este mit şi ce este realitate în dependenţa de sex?

Schimbă sau nu creierul?

În opinia unora, sexul afectează creierul într-un fel similar drogurilor şi alcoolului. Adică schimbă obiceiurile unei persoane, produce sevraj şi escaladarea comportamentului riscant şi alterează structurile creierului. Alţi psihoterapeuţi compară dependenţa de sex cu dependenţa de jocurile de noroc, care implică doar o modificare a comportamentului, nu şi a chimiei creierului.

„Discuţia nu e despre felul sexului pe care îl practici, cu cine îl practici sau cât de des o faci“, a explicat Robert Weiss, unul dintre specialiţtii certificaţi în terapia dependenţei de sex. „Nu ne bazăm în definiţia alcoolismului pe tipul de alcool consumat de cineva. La fel ca şi alcoolismul, diagnosticul de dependenţă de sex se bazează pe existenţa schimbărilor repetate în comportamentul individual care determină probleme profunde şi crize în buna funcţionare a vieţii cotidiene a persoanei“. Weiss vede dependenţa de sex ca pe un proces în care „vânătoarea“ – indiferent că aceasta înseamnă accesare de site-uri porno sau căutarea de partener pe reţele de socializare - creează în unele persoane o excitare anticipativă care nu se finalizează neapărat cu actul în sine.

Pentru psihologul David Ley adicţia de sex a devenit o etichetă în spatele căreia persoane care nu-şi înţeleg propriile dorinţe simt că pierd controlul într-o lume în care sexualitatea este tot mai permisivă. „Este vorba, mai ales, de persoane care au crescut în medii religioase cu mentalitatea că sexul este un păcat care trebuie să te facă să te simţi vinovat şi să-ţi fie ruşine“, a adăugat acesta.

Într-adevăr, pentru unii eticheta poate fi un simplu răspuns la sentimental de ruşine, spune, la rândul lui Michael Aron, terapeut sexual. „Mulţi dintre oamenii pe care îi văd nu sunt deloc dependenţi de sex. Lor li s-a spus de către partener sau de către altcineva că obiceiul de a urmări filme porno sau de a avea tot timpul dispoziţie pentru sex este o problemă“.

Alţi psihoterapeuţi vor să împace şi capra şi varza. Pentru terapeutul Douglas Braun-Harvey multe persoane se luptă pentru a ţine sub control impulsurile sexuale. „Dar acest lucru este o problemă de sănătate sexuală şi nu are nimic de-a face cu dependenţa“, consideră acesta.

Afacere de 35 de miliarde

În acest moment, în SUA, funcţionează 1.000 de organizaţii unde dependenţii de sex pot primi consiliere şi 14.500 de centre de tratament ale căror venituri ajungeau la 35 de miliarde de dolari, în 2014.

Psihoterapeutul Ian Kerner mărturiseşte că, din experienţa lui de cabinet, persoanele îngrijorate că ar putea suferi de această dependenţă, suferă de fapt, de multe ori, de alte probleme psihice.

Depresia e una din ele. Persoanele depresive tind să se izoleze, îşi omoară timpul vizionând filme porno sau masturbându-se, fapt care contribuie la o dispoziţie proastă. Dar, în principal, afecţiunea pentru care ei trebuie trataţi este depresia. Pe de altă parte, persoanele cu disfuncţii bipolare pot experimenta şi acestea manii şi apucături legate de hipersexualitate, dar, iarăşi, aceasta nu e o problemă care ţine de dependenţă, a mai spus Kerner.

Anxietatea, dificultăţile emoţionale, pot fi alte situaţii care determină un comportament în care cineva caută satisfacţia sexuală ca metodă de distragere de la propria persoană.  

Diferenţa de libido. Când unul dintre partenerii de cuplu are o dorinţă mai crescută decât celălalt poate crede că este dependent de sex, când, de fapt, este doar diferit.

Conflictul erotic. Atunci când cineva nu vrea să admită că este gay, de exemplu, şi s-a autodiagnosticat ca dependent de sex atunci când are relaţii cu partenerul său sau se uită la filme porno. Pe scurt, această persoană încearcă să evite acea parte a identităţii cu care nu se simte confortabil.

Evitarea responsabilităţii pentru acţiune noastre. De exemplu, infidelul se poate simţi mult mai confortabil cu o etichetă de depedent de sex decât să fie pus în situaţia de a explica de ce este incapabil să fie monogam.