Trucuri să ocolim problemele digestive de Sărbători

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fripturile pe care le punem pe masa de Paşte trebuie completate şi de salate din legume proaspete
Fripturile pe care le punem pe masa de Paşte trebuie completate şi de salate din legume proaspete

NUTRIŢIE De Sărbători, tentaţiile sunt mari, să recunoaştem. Şi dacă tot avem nenumărate bunătăţi în faţă vreme de mai multe ore, e clar că nu ne putem abţine şi aşa ajungem la excese alimentare, la care se adaugă şi consumul de alcool, eventual fumatul. Medicii nutriţionişti ne sfătuiesc să mâncăm, dacă ne plac, din toate felurile pe care le-am pregătit cu trudă, dar nu „cât putem“, ci cu măsură sau doar jumătate din fiecare porţie.

Suntem în Săptămâna Mare care se va încheia cu o masă festivă bogată de pe care nu vor lipsi cozonacul, drobul, friptura de miel, salatele cu maioneză şi pasca. Tentaţiile sunt mari şi, după un post drastic, mai că-ţi vine să te îndopi cu toate bunătăţile pe care gospodinele le-au pregătit. E permis măcar de Sărbători să exagerăm cu mâncarea? Nu prea, dacă vrem să ne ferim de riscurile digestive şi să nu „plecăm“ după noi cu un bagaj de 1-2 kilograme nedorite pe corp, ne reamintesc medicii nutriţionişti care spun, ca de fiecare dată, că moderaţia este cheia succesului.

„Să gustăm din toate“

Prin urmare, care ar fi „pericolele“ de la masa de Paşte şi cum ar trebui să ne alimentăm corect, astfel încât să ne bucurăm în linişte de sărbătorile religioase? „Întotdeauna pericolele sunt excesele. Doza face otrava. Prin urmare, la masa de Paşte trebuie să fim echilibraţi, aşa cum ar trebui să fim în fiecare zi ca să ne păstrăm şi greutatea şi să nu avem probleme de sănătate“, afirmă dr. Mihaela Posea, medic de diabet, nutriţie şi boli metabolice.

Specialista adaugă că, deşi obişnuim să punem multe preparate tradiţionale pe masă în această perioadă – de la drob şi friptură de miel şi până la sarmale şi salată de boeuf, nu este obligatoriu să le mâncăm pe toate la aceeaşi masă. „Avem, totuşi, o zi întreagă sau chiar mai multe şi le putem împărţi la micul dejun, prânz şi cină, astfel încât să nu facem excese. Să gustăm din toate, asta putem să facem încă din prima zi. A gusta înseamnă însă cantităţi mici, nu să fie fel principal toate“, adaugă medicul nutriţionist.

În unele familii există tradiţia ca, după slujba de Înviere, să se ciocnească un ou şi să se mănânce alături de cozonac. În altele, tradiţia se extinde, se pune şi masa cu celelalte bunătăţi. Cât de corectă este, din punct de vedere nutriţional, această abordare? „Dacă ne limităm la o felie de cozonac şi un ou ciocnit, nu este aşa un mare dezastru. Însă, dacă de la ora 1.00 noaptea ne punem la masă şi o luăm de la aperitive şi terminăm cu desertul, eventual, şi într-un timp foarte scurt – pentru că la 1.00 noaptea ne este şi somn, s-ar putea să aibă efecte asupra sănătăţii“, avertizează dr. Posea. Care ar fi acestea? „De la stare de rău, de greaţă, la insomnie, pentru că am mâncat atât de mult şi nu mai putem să adormim. Putem ajunge chiar la colici biliare sau pancreatite, care sunt urgenţe. Şi atunci nu cred că ne dorim să ne petrecem Paştele simţindu-ne rău. Paştele trebuie să fie un prilej de bucurie.“

Medicul nutriţionist dezvăluie câteva trucuri prin care putem ocoli în această perioadă pastilele pentru stimularea digestiei. „În primul rând, trebuie pornit de la ideea că o pastilă nu ne rezolvă excesul alimentar pe care îl facem şi că nu ne dă dreptul sau voie la aceste exces“, spune dr. Mihaela Posea.

Aceasta recomandă ca dimineaţa să se mănânce o felie de cozonac, cu un ou, eventual, la prânz, să ne limităm la acele alimente formate din proteine – friptura de miel sau drobul – alături de care trebuie să existe legume sub orice formă – fie că sunt salate din legume proaspete, fie că sunt legume la cuptor. „La fel şi seara: să avem aceeaşi idee de proteine, de carne cu legume. Rămân dulciurile pe care e bine să le consumăm în prima parte a zilei şi apoi să ieşim să ne plimbăm, să facem un pic de mişcare şi poate salata de boeuf, dacă e în meniu şi e făcută cu maioneză, ar fi în regulă să o punem tot dimineaţa sau la prânz. Ca să nu ne aducă atât de multe calorii seara.“

„Ouăle nu cresc colesterolul. E un mit!“

Vedeta incontestabilă a Sărbătorilor Pascale este oul. Acesta conţine într-o proporţie ideală proteine, lipide, carbohidraţi, vitamine şi minerale, toate acestea făcând din banalul aliment o sursă ideală de substanţe nutritive.

Proteinele se găsesc mai ales în albuş şi sunt complete, adică au o mare valoare nutritivă datorată tuturor aminoacizilor conţinuţi, la fel şi vitaminele, în timp ce grăsimile se găsesc în gălbenuş – 4,5 grame de lipide. Un ou mediu aduce aproximativ 3% din aportul caloric într-o dietă de 2.000 de kilocalorii şi asigură 11% din necesarul proteic al dietei respective, potrivit prof. dr. Nicolae Hâncu, membru de onoare al Academiei Române.

Teoria conform căreia ouăle cresc colesterolul s-a dovedit a fi un simplu mit, subliniază dr. Mihaela Posea. „Nu există un consens privind aportul maxim de ouă într-o zi. Ghidul de nutriţie american publicat în 2015 statuează clar că aportul de ouă nu are impact pe nivelul plasmatic de colesterol. Şi atunci nu mai există o limitare la unul-două ouă pe săptămână. Cumva de bun-simţ  sau un consum moderat ar fi de unul-două ouă pe zi, dacă omul vrea să consume. Dacă nu, pot fi şi la două-trei zile. Dar ele trebuie să existe în alimentaţia fiecăruia dintre noi“, explică dr. Posea.

Chiar dacă ouăle nu au impact asupra colesterolului, excesul de ouă ne-ar putea face să ne simţim rău, avertizează aceasta. „Mai mult de două ouă pe zi nu ştiu câtă lume poate să mănânce. Dacă ajungem la cinci ouă, de exemplu, s-ar putea ca efortul digestiv să fie foarte mare şi să avem o stare de rău, o stare de greaţă, ceea ce înseamnă că deja am făcut un exces.“

Un alt mit este acela că asociind alimente cu anumite condimente – de pildă ouă sau friptură de miel cu hrean – uşurăm digestia. „Hreanul îl consider un condiment. Prin urmare, condimentele nefiind interzise, ba chiar aprobate şi promovate pentru a da gust, dacă alimentele sunt asociate cu hrean este în regulă, dar nu ştiu să existe vreun beneficiu privind digestia oului dacă îl mâncăm cu acest condiment. Nu am cunoştinţe de studii în acest sens“, mai spune dr. Posea.

Există, într-adevăr, câteva condimente care influenţează nu neapărat digestia, cât rata metabolică de repaus, dar într-o atât de mică măsură, încât nu le-aş promova ca şi condimente făcătoare de minuni, adaugă aceasta. „Condimentele sunt folosite pentru a da gustul preferat măncărurilor pe care noi le pregătim.“

„O felie de cozonac are măcar 400 de kilocalorii“

Cozonacul este şi el la loc de cinste pe masa de Paşte. Este un aliment pe cât de gustos, pe atât de hipercaloric. Prin urmare, îl putem mânca ca pe o masă în sine? „Dacă ne gândim că 100 de grame de cozonac au măcar 400 de kilocalorii, iar dacă e un cozonac bine bătut, sigur ajunge la 100 de grame felia, ne dăm seama lesne că nu putem mânca prea mult. 400 de kilocalorii din totalul să zicem de 1.800 – 2.000 de calorii pe zi, cât este recomandat pentru un om fără probleme de greutate, dacă adunăm două felii şi jumătate de cozonac ajungem la jumătate din numărul de calorii pe care ar trebui să le mâncăm într-o zi“, face un calcul scurt dr. Posea.

Din nou e vorba de moderaţie, reaminteşte medicul nutriţionist. „Scopul nostru nu este să ne îngrăşăm, ci să ne simţim bine. Şi cred că este mult mai importantă interacţiunea dintre oameni şi discuţiile şi toată atmosfera de Paşte decât să mâncăm mult.“

O parte dintre noi, românii, avem obiceiul ca la masă să mâncăm mult, să mâncăm tot din farfurie, poate pentru că ne simţim vinovaţi faţă de bucătarul-şef al casei. „Ne simţim excluşi sau nu ne simţim apreciaţi dacă musafirul nu mănâncă din mâncărurile făcute cu atâta trudă de către gazdă. Trebuie să ne schimbăm puţin aceste gânduri pentru că musafirul este în casa noastră ca să se simtă bine şi el şi noi. Şi dacă îi punem pe masă tot meniul s-ar putea ca el să nu se simtă bine, deşi noi ne vom simţi apreciaţi. E bine să ne gândim sau să stabilim dinainte cu musafirii care este meniul  şi - pentru a împărţi cumva eforul – să stabilim cine ce pregăteşte. Ca să nu aducem toţi aceleaşi feluri şi să nu avem atât de multă mâncare pe masă.“

Alergăm o oră ca să „ardem“ o felie de cozonac

În „Abecedarul de nutriţie“, prof. dr. Nicolae Hâncu, medic primar de diabet, nutriţie şi boli metabolice, recomandă ca, în cazul în care ne plac toate felurile de mâncare, să mâncăm din toate, însă doar jumătate de porţie. O altă strategie este să eliminăm o parte dintre alimente sau mâncăruri, mai ales pe cele care conţin grăsime multă, maioneză sau sosuri. Deserturile pot fi „sărite“ sau amânate pentru sfârşitul mesei, iar băuturile alcoolice – consumate cu moderaţie.

Efortul de a arde caloriile aduse de o bucată de cozonac ar însemna o oră de alergat, avertizează dr. Mihaela Posea. „Nu cred că în ziua de Paşte o să alerge cineva o oră. Prin urmare, ţinta pe aceste zile este de a ne menţine greutatea. Nu de a ne îngrăşa, dar nici de a slăbi“, conchide aceasta.

 „Carnea de miel este o carne grasă“

În această perioadă, gospodinele, şi mai ales bunicile, au tendinţa să-i îndemne pe cei mici să mănânce din toate şi cât mai mult. Ce facem într-o astfel de situaţie? „Copiii trebuie ghidaţi. Ei sunt oglinda obiceiurilor noastre şi învaţă de la adulţi, şi, în primul rând de la părinţi. Şi apoi de la bone, bunici sau şcoală. Părinţii, ca de fiecare dată, sunt cei care-şi dau acordul ce pot să mănânce şi ce nu pot să mănânce“, explică dr. Mihaela Posea. Ideal ar fi ca meniul să fie ştiut dinainte. Şi să fie conceput în aşa fel încât să poată să mănânce şi copiii. „Să aibă şi ei acces la preparatele făcute în mod corespunzător nu numai pentru copii, dar şi pentru adulţi. Pentru că recomandările sunt aceleaşi în ceea ce priveşte metodele de preparare. Diferă doar numărul de calorii, necesarul energetic zilnic. Moderaţia este cheia succesului. La fel ca la adulţi“, precizează medicul nutriţionist Mihaela Posea.

Nu le impuneţi copiilor noi reguli de Sărbători!

Chiar dacă avem un copil cu probleme de greutate, nu ne apucăm să-i punem restricţii la masa de sărbătoare. „Restricţiile nu le recomand nici adulţilor care vin la cabinet, nici copiilor. Pentru că ideea de restricţie te duce imediat cu gândul la «vreau acel lucru». Şi atunci e bine fie să nu avem acces la acel lucru, fie să-l consumăm în cantităţi moderate spre mici. Dacă vorbim de dulciuri, nu de interzis e vorba în niciun caz.“

Nici carnea de miel nu e cazul să o interzicem, chiar dacă ştim că este foarte grasă, cu mult colesterol. „Cărnurile grase nu sunt recomandate nici adulţilor. Friptura de miel nu este o carne slabă, nu e în categoria cărnurilor recomandate de ghiduri, prin urmare, nici copiii nu ar avea recomandare să mănânce aceast tip de carne. Dar ţinând cont că este o sărbătoare şi aşa este tradiţia, s-o lăsăm să fie doar de sărbătoare şi să nu se întâmple în zilele obişnuite“, conchide dr. Posea.

Cum ne recuperăm după excese

Dacă nu am reuşit să ţinem balanţa în echilibru de Sărbători, nu-i nimic, important este ca abuzul să nu se repete. „Cui pe cui se scoate“ este valabil doar în cazul băuturilor alcoolice, nu al exceselor culinare, avertizează prof. dr. Nicolae Hâncu. Acesta ne dă câteva sfaturi de recuperare nutriţională. Astfel, să consumăm multe salate şi fructe, iar dacă dorim ceva mai consistent, sunt binevenite preparatele din peşte proaspăt gătit, dar nu prin prăjire şi nici afumare. Totodată, unul-două iaurturi pe zi sunt binevenite.

Cantitatea de lichide consumată zilnic trebuie să fie dublă, de trei-patru litri pe zi. Şi poate fi vorba de apă minerală plată sau carbogazoasă cu câteva felii de lămâie, ceaiuri şi infuzii, între care cea de muşeţel produce modificări semnificative.

Extrem de important este să avem tranzit intestinal normal, pentru că astfel eliminăm „deşeurile“ excesului. Activitatea fizică sub orice formă este şi ea indicată. „Nu ştiu cât de romantică este o plimbare în doi după un exces alimentar, dar ştiu sigur că este foarte sănătoasă!“, conchide universitarul.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite