Problemele spatelui sunt tratate incorect

Jumătate din copiii cu scolioză dezvoltă forme severe, din cauză că medicii nu-i depistează la timp, iar părinţii îi tratează greşit.

România ocupă primul loc în Europa în privinţa numărului de forme grave şi foarte grave de scolioză tratate necorespunzător. Observaţia aparţine profesorului doctor Mihai Jianu, preşedintele fondator al Societăţii Române de Ortopedie-Traumatologie Pediatrică.

„Fac parte din board-ul Societăţii Internaţionale de Chirurgie Spinală şi cunosc problematica scoliozei la nivel global. În România se ajunge în stadii avansate pentru că există foarte multe prejudecăţi în privinţa tratamentului. Una dintre cele mai întâlnite ar fi aceea că înotul îndreaptă coloana. Foarte mulţi părinţi îşi trimit copiii la înot având convingerea că aşa vor trata scolioza, dar trebuie să ştie că el nu poate înlocui corsetul sau operaţia", atrage atenţia specialistul.

Sportul nu este contraindicat

O altă greşeală pe care părinţii o fac în încercarea de a trata scolioza copiilor este aceea că le interzic să mai facă orice tip de activitate fizică şi fac tot posibilul să-i scutească de educaţia fizică de la şcoală. Sportul este însă recomandat în toate formele de scolioză. El nu îndreaptă coloana, ci previne accentuarea curburii acesteia.

Printre metodele cu care părinţii încearcă să-şi trateze copiii cu scolioză se numără şi dormitul pe un plan dur, cum ar fi pe jos sau pe o saltea foarte tare. Recurgând la asemenea „tratamente", se întârzie tratarea corectă a scoliozei, lucru care va duce la accentuarea curburii spatelui.

Kinetoterapia dă rezultate bune la copii

Pentru scoliozele cu o curbură mai mică de 30 de grade, sunt indicate doar kinetoterapia şi activităţile fizice. „Kinetoterapia îmbunătăţeşte postura corpului, creşte flexibilitatea coloanei, tonifică şi reechilibrează musculatura spatelui. De asemenea, ea îmbunătăţeşte respiraţia şi creşte astfel capacitatea de efort", explică Şerban Indrei, kinetoterapeut principal în cadrul Policlinicii „Şerban Vodă" din Bucureşti.

În general, primele rezultate apar după şase luni de la începerea tratamentului. Şedinţele sunt indicate zilnic. „În cazul anumitor scolioze, de la un unghi de 25 de grade se poate ajunge la unul de 15-17 grade în şase luni-un an, cu ajutorul kinetoterapiei", spune kinetoterapeutul Şerban Indrei.

Aceste rezultate depind însă de momentul când a fost începută terapia şi de vârsta persoanei în cauză. Raluca M., în vârstă de 14 ani, din Bucureşti, a fost diagnosticată cu scolioză cu unghi de 13 grade. „Am mers zilnic cu ea la kinetoterapie, iar după şase luni, unghiul a ajuns mai mic de 10 grade", spune mama Ralucăi.  

 Hernia se instalează când discurile intervertebrale  se deteriorează şi se deplasează sau se rup

Când se recomandă operaţia

Când curbura se situează între 30 şi 50 de grade, adolescenţilor li se recomandă purtarea unui corset timp de 18-20 de ore pe zi. În pauza în care nu este purtat, ar trebui să se efectueze kinetoterapie. Corsetul nu mai dă rezultate odată ce procesul de creştere s-a încheiat.

Scoliozele cu o curbură mai mare de 50 de grade trebuie tratate chirurgical, printr-o intervenţie numită fuziune spinală. Ideal ar fi ca operaţia să fie realizată, în cazul fetelor, la vârsta de 13-14 ani, iar în cazul băieţilor, la 15-16 ani. Ea este indicată şi la vârste adulte, doar că se corectează ceva mai greu şi recuperarea este mai îndelungată.

În Bucureşti, asemenea intervenţii se pot face la Spitalul „Grigore Alexandrescu", la Spitalul „Marie Curie" (fostul Budimex) şi la Spitalul de Ortopedie „Foişor". În restul ţării există un singur spital unde se tratează astfel scoliozele: Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria" din Iaşi.

Kinetoterapia este recomandată şi după operaţie. Ea se realizează la două săptămâni după intervenţie şi trebuie continuată o perioadă de câţiva ani. Alina L., în vârstă de 35 de ani, a fost operată în urmă cu patru luni de scolioză cu o curbură de 55 de grade. Ea a început să facă mişcări uşoare la zece zile după intervenţie. Acum merge sistematic la şedinţele de kinetoterapie.

Copiii sunt diagnosticaţi târziu

Medicii care ar trebui să diagnosticheze această problemă a coloanei sunt neonatologul (când scolioza este congenitală, adică în 3% din cazuri), medicul de familie şi cel şcolar. Din păcate însă, depistarea scoliozei este o problemă în România.

În 2010, a demarat în România Programul Naţional pentru Depistarea Precoce a Scoliozelor, al cărui coordonator este prof. dr. Mihai Jianu. După un an, au fost depistaţi cu scolioză aproximativ 700 de copii în cadrul acestui program (care nu acoperă toate judeţele). Nu mai puţin de jumătate din ei aveau deviaţii grave şi foarte grave.

„În Franţa, un pacient cu o scolioză de 60 de grade este considerat caz grav, iar medicul de arondisment, care are în evidenţă pacientul, riscă să fie acuzat de malpraxis. La noi însă, există adevărate tragedii. Îmi vin foarte mulţi pacienţi cu scolioze de peste 100 de grade", declară profesorul Mihai Jianu. Ca dovadă, în România s-a înregistrat cel mai grav caz de scolioză din literatura de specialitate. Este vorba despre o adolescentă de 16 ani care avea o curbură de 160 de grade. Ea a fost operată de două ori în 2010, pentru că valoarea curburii nu putea fi redusă printr-o singură intervenţie.

Cifoza şi lordoza, neglijate şi ele

Celelalte două deviaţii ale coloanei, cifoza şi lordoza (denumite corect hipercifoză şi hiperlordoză) sunt şi ele ignorate de medici şi de părinţi ori tratate empiric. Din acest motiv, ajung să fie depistate în stadii avansate. Cifoza este o curbare a coloanei spre în faţă, în zona toracică, formând cocoaşă. Lordoza este o modificare a curburii coloanei în zona lombară, spre în faţă. Din fericire, aceste două tipuri de deviaţii sunt foarte rare, comparativ cu scolioza.

60 de mii de copii români au scolioză, potrivit estimărilor medicilor.

Semne care anunţă scolioza

Părinţii pot observa o deformare a coloanei, mai ales dacă ea este mai mare de 30 de grade, după postura nefirească a copilului. Semnele pot fi: 
- îmbrăcămintea nu stă simetric pe copil
- copilul stă cu capul înclinat
- un umăr este mai ridicat decât celălalt
- coastele sunt proeminente
- un omoplat este mai proeminent decât celălalt
- unul dintre şolduri este mai sus decât celălalt
- copilul are o postură neobişnuită (într-o parte)

Frica de bisturiu amână tratarea herniilor

Studiile arată că, de-a lungul vieţii, una din zece persoane suferă de o formă de hernie de disc. Deşi este o afecţiune dureroasă, unii bolnavi se tem de intervenţia chirurgicală şi o amână periculos de mult.

„O parte din pacienţii care au indicaţie operatorie preferă să prelungească administrarea tratamentului medicamentos (antiinflamatoare şi analgezice) şi, eventual, procedurile de fizioterapie, care sunt recomandate în fazele iniţiale ale bolii", spune medicul primar neurochirurg cu supraspecializare în chirurgie spinală Marius Catană de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni" din Bucureşti.

Teama de operaţie este motivul pentru care Elena Stere din Bucureşti preferă să ia zilnic medicamente pentru durerile cauzate de hernia de disc, diagnosticată acum patru ani. „Ţinând cont că am 56 de ani, sufăr de diabet, am tensiune oscilantă şi am fost deja supusă unei operaţii la nivelul coloanei acum trei ani (osteomielită), prefer să iau medicamente decât să ajung la cuţit. Evit aproape orice deplasare din cauza faptului că mă tem să nu cad", spune Elena. Potrivit medicului Marius Catană, indicaţia chirurgicală trebuie stabilită cu multă prudenţă în cazul bolnavilor cu hernie de disc care suferă de boli cardiovasculare, hepatice sau renale grave.

Când se intervine chirurgical

În general, operaţia este indicată atunci când durerea nu se atenuează după un repaus la pat timp de circa două-trei săptămâni, asociat cu administrarea de antiinflamatoare şi de analgezice.

„De asemenea, operaţia se recomandă când senzaţia de amorţeală este persistentă sau se agravează şi când apare paralizia unuia sau a ambelor picioare", atrage atenţia medicul neurochirurg. Operaţia nu este o necesitate în formele uşoare de hernie. Acestea trebuie monitorizate pentru a se vedea în ce măsură evoluează. Operaţia de care le este atât de frică bolnavilor le poate reda calitatea vieţii după o perioadă de două luni de convalescenţă, deoarece intervenţia chirurgicală previne handicapul locomotor.

„Operaţia face parte din categoria intervenţiilor minim invazive, iar rezultatele pozitive tind spre 100%. Cu toate acestea, sunt pacienţi care refuză intervenţia chirurgicală, chiar cu riscul producerii unor sechele neurologice", atrage atenţia medicul Marius Catană. Amânarea operaţiei aduce după sine o recuperare mai dificilă şi de mai lungă durată.

Concediul medical, un alt impediment

Unele persoane amână operaţia şi pentru că, din diverse motive, nu-şi pot lua un concediu medical îndelungat. În cazul herniei de disc, perioada de recuperare postoperatorie este de 21 de zile, în care se impune repausul la pat.

Ştefan C. din Bucureşti, acum în vârstă de 58 de ani, a decis să se opereze în 1998 după ce medicamentele şi gelurile calmante nu l-au mai ajutat să scape de dureri şi nu mai putea să meargă.

„Mergeam ca turnul din Pisa. M-am operat, am stat vreo săptămână acasă, după care am început să mă duc iar la serviciu. A fost prea devreme, pentru că m-au luat iar durerile. Erau mai puternice decât înainte. A trebuit să mă operez a doua oară, dar de data aia am stat în pat cât mi-a zis doctorul", îşi aminteşte Ştefan.

"Operaţia se recomandă când senzaţia de amorţeală este persistentă sau se agravează."

Dr. Marius Catană medic primar neurochirurg