Fumatul dăunează vieţii sexuale
0Ştim cât de periculos este fumatul pentru sănătate. Însă acest obicei dăunează înclusiv vieţii sexuale şi fertilităţii, afectaţi fiind atât bărbaţii, cât şi femeile.
Poate cauza impotenţă
Fumatul afectează erecţia deoarece cauzează spasme ale arterelor, ceea ce împiedică circulaţia sângelui spre organele genitale. Totodată, fumatul atrofiază arterele şi le reduce elasticitatea, primele afectate fiind chiar cele din zona organelor reproductive, deoarece acestea sunt cele mai sensibile şi mai înguste.
Cercetătorii de la Universitatea din Hong Kong au descoperit că bărbaţii care fumează în jur de 20 de ţigări pe zi au un risc cu 60% mai mare de a suferi de disfuncţii erectile în comparaţie cu cei care nu au acest obicei. Şi cei care fumează ocazional sunt la fel de afectaţi, întrucât substanţele toxice din ţigări rămân în organism pentru o perioadă lungă de timp.
Scade apetitul sexual
Libidoul, o componentă esenţială a vieţii sexuale normale, este de asemenea, afectat de fumat. Acest obicei nesănătos este responsabil de pierderea mai accelerată a dorinţei sexuale şi a atracţiei sexuale faţă de partener.
Ţigările cresc nivelul de monoxid de carbon din sânge, care inhibă producţia de testosteron, hormon responsabil de prezenţa dorinţei sexuale. Această problemă are, în cele mai multe cazuri, şi consecinţe de natură psihică. În combinaţie cu disfuncţiile erectile, lipsa apetitului sexual duce la acumularea frustrărilor. Din această cauză, contactele sexuale vor fi mai rare, ceea ce poate duce la răcirea relaţiei.
Calitatea spermei are de suferit
Fumatul este vinovat şi de scăderea calităţii spermei, mai exact, mobilitatea spermatozoizilor este diminuată. „De asemenea, atât fertilizarea în vitro (FIV), cât şi injecţia intracitoplasmatică cu spermă au rate de succes mai mici dacă bărbatul este fumător.