De veghe în păpuşoi

Merită să mai scriu despre Traian Băsescu?

Să revin pe urma propriilor comentarii unde arătam, încă de pe la începuturile primului său mandat prezidenţial, că este un pericol pentru democraţie, că temperamentul său conflictual a transformat societatea într-un muşchi gata oricând să plesnească, că patronează un regim autoritarist, că sfidează separaţia puterilor în stat, că se exprimă birjăreşte etc.? Deraierile acestui personaj alcătuit din umori, golănii marinăreşti şi minciuni de mare tonaj rămân imuabile, pentru că dl Băsescu e un pachet de fixităţi. Să inventariez din nou abjectele sale mesaje ce puteau fi măcar rafinate dacă, totuşi, preşedintele s-ar fi consultat în prealabil cu vreun povăţuitor de încredere, evitând astfel manifestări sugerând mai degrabă episoade ale unei psihopatii paranoice? Ascultă însă dl Băsescu de cineva sau urechile sale mai aud doar păsărelele ce-i ciripesc nemurimea lui Cuza pe stil nou? Mă tem că nu.

Altfel n-ar fi recidivat în atâtea şi atâtea nesăbuite atacuri. Îl ajută popescu-dumnezeii strânşi ciopor în jurul său măcar cu o cordială atenţionare critică sau doar îi proslăvesc, precum unui Nero, rimele inspirate de incendierea Romei? Chiar să creadă şeful statului că protestele au fost provocate de niște „viermi" (senatorul PDL I. Urban) sau de „mahalaua violentă şi ineptă încolonată ca minerii odinioară în spatele moştenitorilor Securităţii" (ministrul T. Baconschi, al cărui rating a scăzut cu acest prilej, şi spre amărăciunea mea, la „luat-Dumnezeu-minţi")? Să fie adevărat ce aflu din mai multe surse şi anume că vineri seară, în timp ce preşedintele era atins în mod atipic de temeri, câţiva dintre sfetnicii săi de la Cotroceni telefonau de zor pe la diverse televiziuni cu doleanţa unei prezentări mai „soft" a protestelor? Ce se mai poate face cu Traian Băsescu? Observ că, pentru moment, i-a paralizat simţul onoarei. Un spirit civilizat avea la îndemână o sumedenie de soluţii pentru a încerca să îndrepte strâmbătăţile comise. Merita o străduinţă în sensul acesta, deşi nu sunt sigur că ar fi reuşit pentru că dispreţul faţă de dialogul cu întreaga societate, inclusiv cu cei „ciuruiţi" acum doi ani, a generat forme de comunicare eruptivă care l-au transformat pe dl Băsescu şi regimul său în principala ţintă a contestaţiei publice. Din straşnicul plantator de ţepe, dl Băsescu a ajuns doar un invariabil producător de pagube. Când se va întoarce din lanul său de păpuşoi, s-ar putea să nu mai găsească România acasă.

Radu Călin Cristea este analist politic Adevărul