Amintirea lui Panait Istrati

În primăvara acestui an s-au împlinit trei sferturi de secol de la moartea lui Panait Istrati (1884-1935). În România nimeni nu pare să-și fi adus aminte de autorul „Kirei Kiralina“.

Și-a adus aminte primarul unei minuscule localităţi din Elveţia, una din nu puţinele în care Istrati a petrecut o bucată de timp. Localitatea, Vouvry, nu departe de Lausanne și de Aigle-Leysin unde Istrati s-a aflat internat ca să-și trateze tuberculoza moștenită, se vede, de la tatăl Ghiorghios Valsamis (în paranteză fie spus, la Leysin a stat o vreme și M. Blecher), a botezat o piaţetă cu numele scriitorului și a dotat-o cu un bust, operă a  sculptorului Stoicescu, în cadrul unei festivităţi de la sfârșitul lui octombrie la care au participat primarul general al Bucureștilor și ambasadorul României la Berna în calitate de coorganizatori. La Vouvry se poate vedea tractorul pe care a lucrat Istrati o vreme între  anii 1916-1919.

Elveţia a fost doar una din ţările în care  a locuit. Celelalte sunt  Egiptul, Grecia, Siria, Franţa, Uniunea Sovietică și Olanda. Doar în ţara sovietelor Istrati a mers invitat, în 1927, când se sărbătorea cea de a zecea aniversare a Revoluţiei din octombrie, ocazie cu care a petrecut acolo șaisprezece luni. În toate celelalte, și-a căutat de lucru, de obicei ca muncitor necalificat, căci nu avea decât patru clase primare. A fost, pe rând sau în același timp,băiat de prăvălie, ucenic la la docuri sau la o fabrică de frânghii, zugrav, agent la un  birou de plasare, servitor la un spital, tractorist, majoritatea munci manuale. Intrat de tânăr în mișcarea socialistă, a avut probleme cu Siguranţa, fiind urmărit, arestat, judecat și condamnat  în câteva rânduri.

Ca scriitor s-a afirmat relativ târziu. Un rol important l-a jucat în această din urmă meserie cunoștinţa cu Romain Rolland. Cunoștinţă norocoasă și întâmplătoare: internat fiind într-un spital din Nisa, după o tentativă nereușită de sinucidere, asupra lui Istrati se găsește o scrisoare adresată scriitorului francez, neexpediată de doi ani, care ajunge la acesta prin intermediul ziarului „L'Humanité". Între cei doi se leagă o relaţie de durată, până când cartea „Vers l'autre flamme",  în care Istrati critica Uniunea Sovietică, îi pune capăt. Decisivă în ruptură a fost influenţa asupra lui Rolland a soţiei lui, rusoaică  albă, pe care serviciile secrete sovietice i-o plasaseră, cum s-a întâmplat și în cazul  altor simpatizanţi comuniști din Occident.

Am cunoscut-o pe prinţesa Kudakhova în 1972 la Nisipurile de Aur din Bulgaria, la o întâlnire a asociaţiei „Les Amis de Romain Rolland". Descoperisem la Biblioteca Academiei câteva scrisori necunoscute ale lui Rolland către Istrati.  Bătrâna doamnă (dacă mă gândesc bine, nu avea mai mult de 60 de ani) continua să fie furioasă pe „trădarea" de către Istrati a „cauzei", după cum se exprima ea însăși, probabil din ideea că n-a existat decât o singură „cauză" demnă de acest nume. Am avut parte de o serioasă muștruluială ideologică, nu numai fiindcă am comunicat scrisorile cu pricina, dar și ca compatriot  al „trădătorului". Nu mai spun că destalinizarea în curs după 1956 o exasperase  pe soţia lui Rolland, rămasă  stalinistă trup și suflet.

Panait Istrati a murit în aprilie 1935 la București și este înmormântat la Bellu.