Dl A.C. salvează abatajul!

N-ar fi fost mai potrivit să lăsăm ambii ochi să funcţioneze, după puterile lor, în loc să transformăm anticomunismul într-un ciclop?

În revista „22" de săptămâna trecută, dl Andrei Cornea publică editorialul „Anticomunişti cu un singur ochi", în care ripostează grupajului din „Observator cultural" dedicat „politizării IICCMER" şi, în subsidiar, apărării dlui Marius Oprea, căzut victimă respectivei politizări. De bună seamă că e dreptul dumisale, că doar trăim într-o ţară liberă, cu garanţii constituţionale privind drepturile şi libertăţile! Doar că, nefiind nici Domnia Sa ieşit din spuma mării, ci parte în conflict, îşi expune punctul de vedere cu o îndârjire demnă de celebrul erou al clasei muncitoare, Silvester Andrei, pe când salva abatajul, după cum a fost nemurit în literatura proletcultistă.

De pildă, faptul că dl Oprea a fost schimbat politic pe merit, pentru că fusese numit tot politic, e doar un sofism. Mai ales când autorul editorialului amintit se declară contra procedeului şi susţine, absolut legitim, că IICCMER ar trebui să funcţioneze nu în subordinea Guvernului, ci a Academiei sau a Universităţii din Bucureşti. În logica de acum, cu fiecare guvern, alt şef şi alt statut! Bun, de ce nu s-a putut proceda la o asemenea schimbare acum, cu dl Oprea director? Sau soluţia e bună, eventual, numai după numirea dlui Tismăneanu drept preşedinte al instituţiei?

În al doilea rând, dacă acuzaţia că dl Oprea, echipa dumisale şi susţinătorii acestora sunt „anticomunişti cu un singur ochi", de bună seamă că, simetric, trebuie să fie la fel de adevărată şi aceea că tot un singur ochi, poate celălalt, trebuie să aibă şi membrii celeilalte facţiuni anticomuniste, cea de obedienţă băsesciană şi descendenţă tismăneană. În cazul acesta, n-ar fi fost mai potrivit să fie lăsaţi ambii ochi să funcţioneze după puterile lor, în loc să transformăm anticomunismul într-un fel de ciclop? Încă odată, nu cred că monopolismul este recomandabil unei operaţiuni atât de delicate, de complicate şi de multidimensionale cum ar trebui să fie deconstrucţia ideologiei comuniste, a sistemului comunist, a rămăşiţelor, a supravieţuirilor sale în lumea de azi.

Şi, de altfel, deosebit de şcoala dlui Tismăneanu, eminamente teoretică - şi valoroasă desigur! -, activitatea fostului ICCR sub conducerea dlui Oprea nu a fost la fel de unilaterală în sens invers. Până la urmă, dincolo de sutele de victime ale comunismului dezgropate, dincolo de sutele de dosare depuse la Parchet, institutul a desfăşurat şi o bogată activitate de analiză şi interpretare a faptelor şi de restituire documentară. În biblioteca mea, aceste producţii editoriale ocupă mai bine de un raft, cam acelaşi spaţiu ocupat de producţia editorială a dlui Tismăneanu şi a pupililor dumisale. Până şi realizarea manualului de istorie a comunismului pentru liceeni, singura recomandare din „Raportul final..."  îndeplinită, s-a petrecut sub egida IICCR! Nimeni n-a contestat rezultatele acestei activităţi de cercetare şi editoriale.

Prin urmare, cel care a îmbinat denunţarea teoretică cu cea efectivă a comunismului a fost înlocuit cu teoreticianul pur. Aşa va căpăta lupta anticomunistă doi ochi? Eu mă îndoiesc. Am acest drept. Măcar până la proba contrarie!