Euro? Poate la fotbal!

Dacă noi nu mai suntem în stare să ne găsim un rost, iată că străinii ne dau idei.

În mod cu totul straniu, românii s-au convins pe ei înşişi că istoria s-a terminat după intrarea în NATO şi în Uniunea Europeană. Visul anilor '90, de evadare din spaţiul mizer al lagărului socialist spre luminile şi prosperitatea Occidentului, odată îndeplinit la nivel formal, a lăsat naţiunea într-o dulce abandonare. Doar suntem acolo şi nu ne mai trebuie nimic, nu mai este nevoie nici de efort, nici de idei, nici de vreun scop.

Guvernelor României, ca ţară parte a Uniunii Europene şi a Organizaţiei Nord-Atlantice, le-a căzut ca o mănuşă noua stare de lucruri. Au putut astfel să se dedice sută la sută activităţii pe care o ştiu cel mai bine: transferul banilor publici în buzunare private. Până acum, statul a cheltuit câteva miliarde de euro pentru câteva bucăţi fantomatice de autostradă, mai puţin de o sută de kilometri. Între timp, oamenilor li se spune că nu sunt bani de salarii, de pensii, de medicamente. Dar nimeni nu este revoltat. Pare firesc. Trăim într‑o ţară a unui Sisif care sub privirile blajine ale publicului îşi rostogoleşte la nesfârşit bolovanul botezat „Reformă". Nu se termină niciodată nimic. Nu se îmbunătăţeşte niciodată nimic. Dar totul se restructurează, se modernizează, se metamorfozează.

Emil Boc a renunţat şi la ultimul proiect naţional  care mai era pe agendă: aderarea la euro în 2015. Fără îndoială, pot fi invocate argumente economice solide în favoarea unei asemenea decizii. Şocant este modul în care Guvernul tratează problema. O decizie strategică apare ca o ştire oarecare în zilele de Paşte. Firesc, o asemenea hotărâre ar implica o angajare la nivel naţional similară cu ceea ce s-a întâmplat la intrarea propriu-zisă în Uniunea Europeană. Ar fi nevoie de o dezbatere la nivel parlamentar şi de o asumare la nivel politic care să depăşească graniţele dintre Putere şi Opoziţie. În loc de asta, Emil Boc vine după masa pascală şi ne zice că se va consulta cu Banca Naţională şi cu Preşedinţia. Foarte bine, să se consulte, dar de ce numai cu aceste două instituţii care, după cum se pare, au luat deja decizia?

Adevărul este că, dacă nu‑ţi propui nimic, nu vei obţine niciodată nimic. Era România pregătită să intre în NATO? Nu, dar soldaţii noştri luptă în Afganistan şi fregata, bună-rea, a plecat în misiune pe lângă coastele Libiei. Era România pregătită să adere la UE? Nu. Dar gândiţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă rămâneam pe dinafară! Gândiţi-vă numai la cele două milioane de români care n‑ar fi avut acces pe piaţa muncii din Europa şi ar fi fost şomeri acasă. Dacă noi nu mai suntem în stare să ne găsim un rost, iată că străinii ne dau idei. Consiliul Investitorilor Străini a solicitat schimbarea Codului Muncii. S-a realizat. Acelaşi Consiliu a propus României să se angajeze în cursa pentru organizarea Campionatului European din 2020. Pare o nebunie, nu? Nu avem stadioane, nu avem autostrăzi, nu avem căi ferate, nu avem aeroporturi, nu avem nici măcar seminţe de floarea-soarelui suficiente. Dar, dacă ne propunem, le vom avea. Iar naţionala de fotbal va fi prezentă din nou la un turneu final, doar suntem ţară organizatoare.