Bula imobiliară a educaţiei

Toate lucrurile au o cauză, doar cele fără nicio cauză nu există. Dumnezeu ştie, deşi cred că dracul ştie mult mai exact!

Am râs de-a săltat cămeşa pe noi la auzul, văzul şi cititul doamnei Corina Dumitrescu. Din clipa în care persoana cu acest nume a ieşit în spaţiul public, a fost clar că n-are treabă cu învăţământul ori cu performanţa. Ba cu performanţa avea, că nu-i puţin lucru să dai ţării specialişti cu patalama din nişte loaze care cu greu pot să numere de-a-ndoaselea de la zece la unu. Stimata doamnă e un om de afaceri prosper din categoria aceea care face bani grei din prostia-fudulia semenilor. E meşteră în industria prelucrătoare care amestecă, la începutul ciclului industrial, ghemotoace de ignoranţă şi care livrează, la sfârşit, acelaşi nimic, frumos ambalat. Ambiţia ei a fost pe măsura orgoliului ştiinţific al dlui Mang. Care domn Mang nu se voia antreprenor, ci venerabil om de ştiinţă. Presa a dezumflat balonul ministrului de patru zile. Au vuit paginile ziarelor şi tastaturile internauţilor. Înfrăţirea dintre duşmanii ideologici, suporteri ai „dreptei" sau ai „stângii", împotriva imprudenţilor impostori a atins cote inimaginabile cu numai o lună înainte. Duşmăniile de patru ani au fost îngropate. A fost posibil şi nu s-a sfârşit lumea.

Dar nu apucară să se răcească nici douăzeci şi patru de ore, că nu străbunica, ci o cireaşă babană ateriză pe tort. Primul procuror al ţării e prins cu ditamai plagiatul, un furt intelectual în toată regula. Am clătinat neîncrezător din cap. Prea gogonată. Trebuie să fie un flaps, o exagerare, cine ştie ce se ascunde în spatele acestei chestii nefireşti? Am început să citesc, la început amuzat, apoi intrigat, iar la sfârşit, mărturisesc, cu o tristeţe mai mare decât veacul. Aşa e, nu-i nevoie de Academie, de CSM şi nici de pronia cerească. Lucrarea dnei Kövesi e furăciune. Inexistenţa obiectului muncii („lucrarea ştiinţifică") presupune invalidarea doctoratului. Punct şi...

... de la capăt, pentru că, iată, lucrurile stau, în acest ultim caz, cu totul altfel. O tăcere jurnalistică pioasă a înconjurat pe întâiul procuror al ţării. Am căutat cu febrilitate pe net şi în ziare. Pamfletele la adresa lui Mang continuă. Luarea peste picior a zânei de la creştinul, bietul Dimitrie Cantemir (frate de suferinţă cu Spiru Haret) continuă. Monica Macovei vorbeşte de dictatură, exact ca duşmanii domniei sale, de acum un an! Dar întâia hoaţă stă în fruntea bucatelor şi mai toţi întorc capul de la dânsa. Ce să fie? Pute? E periculos s-o priveşti în ochi? E voodoo? Ziare sau site-uri favorabile preşedintelui şi fostei guvernări redau numai declaraţiile împricinatei care, culmea, se serveşte de aceleaşi argumente precum tăvăliţii prin fulgi Adrian Năstase sau Cătălin Voicu. Că e răzbunare politică, că e irelevant, că în ştiinţa pură nu există originalitate, ci idei comun acceptate... Limba de lemn a vinovăţiei îi înfrăţeşte pe fraţii de suferinţă!

Cu mare amărăciune constat că, în vremea studenţiei mele, erau, e adevărat, şi „profesori" incompetenţi, promovaţi pe criterii politice. Furtul intelectual era rar şi denunţat imediat. Ca şi acum, hoţomanii se ascundeau sub pulpana partidului şi băgau pumnul în gura adevărului. Dar, pe ansamblu, gradele universitare, doctoratele implicau mii de ore de muncă, pasiune şi originalitate. Ceea ce se întâmplă acum nu e decât explozia fâsâită a bulei educaţionale. Falimentul nu a bătut la uşă, dar ne-a umplut casa cu diplome. 

Florin Iaru este poet şi publicist. Printre volumele publicate se numără „Cântece de trecutstrada" (1981).